13 iun. 2025 | 08:58

Ionel Ganea, prima apariție publică după moartea fiului de 2 ani. Unde a fost surprins fostul fotbalist

Știri generale
Ionel Ganea, prima apariție publică după moartea fiului de 2 ani. Unde a fost surprins fostul fotbalist
Ionel Ganea traversează cea mai dificilă perioadă

Durerea pierderii unui copil este una greu de imaginat, iar pentru fostul internațional român Ionel Ganea, ultimele zile au fost marcate de o tragedie care i-a zdruncinat întreaga existență. După o lună de suferință în urma unui grav accident rutier, fiul său în vârstă de doar doi ani s-a stins din viață pe 6 iunie, iar fostul atacant încearcă acum să își revină.

Unde a apărut Ionel Ganea la o săptămână după tragedie

Totul a început pe 9 mai, atunci când Ganea se afla la volanul autoturismului său, pe drumul dintre Hurez și Făgăraș. Din cauza unei neatenții, vehiculul pe care îl conducea a intrat în coliziune cu o mașină oprită pe carosabil. În acel moment, fiul lui Ganea se afla pe scaunul din față, fără centură de siguranță sau sistem de protecție omologat. În ciuda eforturilor medicilor, corpul său nu a mai rezistat. După aproape o lună de luptă pentru viață, băiețelul s-a stins, lăsând un gol imens în familia Ganea.

În aceste condiții dramatice, orice apariție publică a fostului sportiv părea imposibilă. Cu toate acestea, la insistențele unui prieten apropiat, Ionel Ganea a fost convins să iasă din izolare și să participe la un eveniment sportiv local, în speranța că fotbalul – marea sa pasiune – îl va ajuta, măcar pentru câteva clipe, să-și aline suferința.

Potrivit publicației Monitorul Expres, prima ieșire publică a lui Ganea a avut loc la finala Cupei României, faza județeană, un meci disputat între CSM Săcele și CSM Făgăraș, încheiat cu scorul de 5-0. Fostul fotbalist a fost văzut în tribune, discret, fără să interacționeze cu prea multă lume. Observatorii prezenți la meci au notat că Ganea părea epuizat emoțional, privind fără expresie desfășurarea jocului. Prezența sa a fost tăcută, dar apăsătoare pentru cei care l-au văzut.

Mesajul transmis de avocata familiei

Pe finalul partidei, Ionel Ganea a părăsit stadionul în liniște, vizibil afectat, evitând orice contact cu presa sau suporterii. Pe numele fostului fotbalist a fost deschisă o anchetă, iar oamenii legii vor stabili în ce măsură este vinovat de producerea accidentului. Avocata familiei a făcut apel la discreție și a transmis că legea își va urma cursul în acest caz.

”În ultimele zile, în spațiul public au apărut multe opinii. Unele rostite cu ușurință, altele cu siguranța celor care nu cunosc, dar simt nevoia să spună ceva. E cel mai simplu să judeci. E ușor să formulezi concluzii de la distanță. E comod să atașezi etichete când nu porți durerea în piept.Dar, dincolo de toate acestea, suntem – sau ar trebui să fim – mai mult decât voci, păreri, apariții. Suntem oameni. Și, mai presus de asta, suntem suflete.

Iar sufletele, când trec pe lângă o rană atât de mare, nu comentează. Nu analizează. Nu trag concluzii. Se opresc. Tac. Și respectă. Asta ar fi fost suficient. Și, poate, înainte de a-i judeca pe alții cu atâta ușurință, ar fi bine să ne amintim că există o Judecată care nu se face în spațiul public. Ci în alt loc, la alt timp, și după o măsură care nu ne aparține. Cât despre ceea ce ține de răspundere juridică – există un cadru, există proceduri și ne asumăm acest parcurs, cu toată seriozitatea pe care o cere.

În rest, poate că ar fi bine ca fiecare să ne ocupăm de ceea ce ne revine. Să ne exprimăm opiniile atunci când sunt cerute și acolo unde ele au rost – nu pe marginea unei suferințe care nu ne aparține. Pentru că sunt momente și dureri în care fiecare comentariu nechemat devine o formă de intruziune. Iar, uneori, cel mai mare semn de omenie rămâne tăcerea”, a declarat avocata familiei Ganea, potrivit sport.ro.