Ion Țiriac, mesaj revoltător despre majorarea pensiilor. A lovit fără milă în pensionarii care mor de foame
Ion Țiriac este foarte nemulțumit de decizia Guvernului României de a mări pensiile cu 14%, începând cu 1 septembrie. Cel mai bogat om din România consideră că aceste măsuri de ajutor social vor afecta economia. Și că la cât de mediatizat este subiectul legat de măririle de pensii, românii ar trebui să fie miliardari.
Totodată, Țiriac a dat exemplu Franței, unde fostul președinte socialist François Mitterrand a micșorat vârsta de pensionare. Iar ulterior Sarcozy a revenit asupra deciziei, considerând că o astfel de măsură ar duce la faliment.
Punctul de pensie crește cu 177 de lei, dar Ion Țiriac crede că acești bani nu pot fi obținuți de Guvern
„Fraților, cu tot respectul pentru pensionari, aud treaba asta cu pensiile de 20 de ani! Dacă s-au mărit pensiile de 20 de ani, înseamnă că oamenii ăștia sunt miliardari. De unde mărești pensiile? Despre ce vorbești dumneata? Matale spui că le mărești cu 14%. Spune-mi și mie: în 10 ani, de unde iei acești 14%?
Când a fost François Mitterrand (n.a – președinte socialist al Franței, în funcție între 1981 și 1995), el a adus vârsta de pensionare în Franța la 60 de ani. Când a venit Sarkozy președinte, a spus: «Ce au făcut socialiștii e în regulă, dar noi în 25 de ani suntem faliți! Nu avem cum să facem treaba asta». Și a dat-o înapoi la 65 sau la 67 de ani”, a declarat Ion Țiriac.
„Și acum vin înapoi și spun: unde, cum? Care e economia? Nu sunt ministru de finanțe, nici grădina mea n-o manageriez ca lumea, dar toată lumea trebuie să se gândească la un viitor”, a declarat Ion Țiriac pentru Gazeta Sporturilor.
„Se propune ca începând cu 1 septembrie 2020 valoarea punctului de pensie să fie majorată cu 14%, respectiv de la 1.265 lei la 1.442 lei. Totodată, se propune majorarea începând cu aceeaşi dată a indemnizaţiei minime sociale pentru pensionari, cu 14%, de la 704 lei la 800 lei”, a fost anunțul făcut în legătură cu majorarea pensiilor.