Iliescu și ai lui vor să uiți această tragedie: misterul avionului prăbușit lângă București
La Revoluție au murit 1.116 oameni. Numărul răniților a fost mult mai mare. Pentru aceștia din urmă era necesar sânge, iar acesta ar fi trebuit adus în România, de la Belgrad, de un avion Tarom. Avionul n-a mai ajuns la destinație.
Pe 28 decembrie 1989, Ion Iliescu, în numele conducerii FSN, a cerut efectuarea unei curse către Belgrad. Plecarea era din București, cu un avion Tarom. Scopul era aducerea sângelui necesar îngrijirii răniților de la Revoluție.
Avionul Antonov An-24, folosit de Tarom și înmatriculat ca YR-BMJ, a pornit pe 28 decembrie 1989 în această cursă umanitară. Transporta șase membri ai echipajului, printre care și un pilot care nu trebuia să zboare în acea zi, și un pasager strain, un britanic. Ian Henry Perry, 24 de ani, era fotoreporter la ziarul Sunday Times și voia să facă legătura în Belgrad pentru o cursă către Londra. Avea cu el filme nedevelopate de la Revoluție și casete video cu momentele din decembrie 1989.
Avionul Tarom trimis în cursă de Iliescu s-a prăbușit aproape de București, în județul Dâmbovița (comuna Vișina). Resturile aeronavei au fost localizate în pădurea Mălinoasa la 55 de kilometri de Capitală.
Cursa București-Belgrad a pornit, deși cu câteva zile în urmă toate zborurile au fost oprite. Evenimentele din timpul Revoluției, dar și informațiile obținute, l-au determinat pe general-maiorul Gheorghe Negoșanu, șeful statului major al Comandamentului Apărării Anti-Aeriene, să dispună interzicerea decolării aeronavelor militare și civile de pe teritoriul României. Ordinul a fost activ din 22 decembrie 1989, ora 19.
Gheață, rachetă și încercarea de-a ascunde tragedia avionului ridicat de la sol la ordinul lui Iliescu
Avionul a decolat cu un echipaj format din șase membri. Erau Ioan Chifor, comandant de bord, Valter Jurcovan, copilot, Mihai Moldoveanu, instructor de zbor, Gelu Cristea, mecanic de bord, Elena Marghidan, însoțitoare de bord, și Petre Bănică, însoțitor de bord.
Valter nu trebuia să zboare în acea zi. El a fost înlocuitor pentru un coleg care nu a reușit să ajungă la timp. Ironia macabră e că soția, asistenta de zbor Doina, a ținut locul altei colege pe cursa București – Bruxelles, prăbușită pe 31 martie 1995 la Balotești.
Ancheta care a urmat prăbușirii a fost extraordinar de lungă. Rudele victimelor accidentului aviatic au fost supuse presiunilor, intimidărilor și amenințărilor când încercau să afle detalii despre rezultatele anchetei.
Cezar Jurcovan, tatăl pilotului decedat, a spus în 1995 că avionul a fost doborât, pentru că la bord era un spion cu 14 casete video de la Revoluţie şi trebuia să dispară. Cea mai răspândită ipoteză, una neconfirmată oficial, e că avionul a fost lovit de o rachetă antiaeriană, locul impactului cu solul fiind la aproximativ 12 km nord-vest de divizionul 182 Rachete AA de la Boteni.
În 2006, tragedia aviatică a fost pusă pe seama stratului de gheață depus pe aripă. Câteva luni mai târziu a fost incriminat impactul cu un obiect aflat în spațiul de zbor a avionului.
Dacă ai o listă cu lucruri care n-ar trebui uitate despre ce s-a întâmplat în decembrie 1989, acesta e unul dintre ele. Iliescu, recent, a fost pus sub acuzare pentru crime contra umanității. Și acesta ar fi doar unul dintre cazuri.