Ioana de la Cronica Cârcotașilor, anunț despre coronavirus. “Am dormit în cameră cu o chinezoaică”
Întoarsă recent din vacanța petrecută în Bali, Bebelușa Ioana s-a temut că ar avea coronavirus, speriată de o răceală care nu-i mai trecea. Astfel, vedeta Prima TV a mers la doctor, povestind pe una dintre rețelele de socializare situația neplăcută cu care se confruntă.
Bebelușa Ioana a povestit într-o amplă postare, pățania la doctor
„Din seria eternă și fascinantă Românie: Pe 24 ianuarie m-am întors în țară, după aproape o luna de zile petrecută în Asia, mai exact Bali, cu o superbitate de gripă. Două zile m-am îndopat cu pastile, sperând să fie doar o răceală de la schimbarea de temperatura. Când am văzut că simptomele persistă, m-am dus la farmacie, că tot omul, să cer antigripalul minune despre care vorbește toată lumea. Ei bine, acolo mi s-a spus că acest medicament nu se eliberează fără o testare prealabilă și că oricum, țînând cont de datele problemei, ar trebui să mă prezint la Institutul Matei Bals pentru o testare. Acum eu, care am văzut prea multe filme la viață mea, m-am tot fastacit dacă să merg sau nu, pentru că îmi imaginăm că voi fi reținută în carantină pentru testare. Dar până la urmă, pentru liniștea mea și a tuturor celor cu care am intrat în contact de când am venit acasă, am zis să fac ceea ce este corect, mai ales in haosul care e acum și să mă prezint la doctor”, a spus Ioana Petric.
A așteptat opt ore pentru un consult
Fiind la curent cu ce se întâmplă la momentul actual în lume, și mai ales în China, Ioana Petric a acceptat să meargă la doctor să își facă un control. Mai mult, vedeta a mărturisit că în vacanța din Bali a intrat în contact cu mai mulți chinezi, ba chiar a împărțit și camera cu o chinezoaică. „Bun. Azi dimineață, la ora 11 eram la camera de garda a institutului Matei Bals. Mi-am prezentat situația și mi s-a spus că nu am cum să fac testarea pentru coronavirus, că ei nu au așa ceva, dar dacă prezint simptome de gripă, să aștept totuși să mă vadă domnul doctor. Și am așteptat. 8 ore, într-o încăpere de 10 mp cu alți 40 de bolnavi infecțioși. A fost frumos.
O româncă din Franța face stand-up comedy în patru limbi. Glumele ei sunt legate de cătunul în care a crescut, cu veceu în curte și fără apă curentă Am făcut schimb de nervi, de frustrări și cel mai important de boli și viruși. Când domnul doctor m-a primit în sfârșit, m-a consultat rapid și mi-a dat dreptate: am gripă. Bine, bine, zic…totuși nu există vreun risc să fie coronavirusul asta de care vorbește toată lumea? Răspunsul a fost nu, pentru că Indonezia nu e China. Ok… dar oamenii călătoresc, îi spun, și mai ales unde am fost eu, erau foarte mulți chinezi… ba chiar am împărțit camera cu o chinezoaică pentru câteva zile. Păi și erau bolnavi chinezii? Nu știu domnu doctor, eu zic că nu, dar cine știe… Concluzia? Pastile și ne auzim în câteva zile! Pe scurt: 8 ore de așteptare, absolut nicio testare, un diagnostic previzibil și un tratament despre care am aflat că se poate aplică, totuși, și fără prescripție medicală. Ferească Dumnezeu de vreo epidemie serioasă în România”, a mai spus vedeta, potrivit Viva!
Pentru că la finalul consultației bebelușa Ioana nu a primit niciun rezultat concret, aceasta a fost sfătuită să ia în continuare medicamentele pe care le achiziționase de la farmacie. În prezent, vedeta de la Prima TV așteaptă să vadă cum va evolua gripa sa.