Ioana Cosma, o nouă demisie, după PRO TV. Ce se întâmplă acum cu jurnalista

de: Ioana Bucur
06 07. 2023

O nouă demisie pentru Ioana Cosma, după întreruperea colaborării cu PRO TV, la începutul acestui an. Jurnaliștii Playsport – Playtech Știri au obținut informații în exclusivitate despre celebra jurnalistă.

O nouă demisie pentru Ioana Cosma

După despărțirea de PRO TV, cu care a avut o colaborare de aproape 25 de ani, Ioana Cosma ar fi acum, din nou, liberă de contract. Potrivit surselor redacției Playsport – Playtech Știri, jurnalista a plecat de la Fanatik, după doar trei luni de activitate.

Ioana Cosma a prezentat matinalul Fanatik Superliga din luna martie până la finalul campionatului, la îneputul lui iunie. Ea nu a mai avut nicio apariție la Fanatik din data de 2 iunie, după barajul de Conference League dintre CFR Cluj și FCU Craiova.

Jurnalista era realizatoarea emisiunii în timpul săptămânii, prezentând edițiile din zilele de miercuri și joi, în timp ce Horia Ivanovici, patronul publicației, modera edițiile din zilele de luni, marți și vineri.

Te-ar putea interesa și: Gigi Becali i-a închis telefonul în nas Ioanei Cosma: „Hai, pa, n-am ştiut”. Dialogul ireal în direct la TV

Jurnalista a plecat de la PRO TV la începutul acestui an

La începutul acestui an, Ioana Cosma a plecat de la PRO TV, punând punct astfel unui capitol al carierei sale ce a durat aproape 25 de ani. Despărțirea de postul din Pache Protopopescu a venit în urma deciziei șefilor de a suspenda matinalul „Ora Exactă în Sport” difuzat de PRO X.

După închiderea proiectului, Mihai Mironică a rămas colaborator al postului, devenind comentator la PRO TV.

„Ce e atât de complicat să accepţi că ai fost dată afară? Da, am fost dată afară! Da, Ioana Cosma a fost dată afară! Dar nu am fost dată afară pentru incompetenţă, ci pur şi simplu s-a oprit emisiunea şi, în aceste condiţii, încetăm calităţile contractului.

Gândeşte liber este cel mai mişto concept pe care l-am auzit vreodată. Rămân fidelă lui Gândeşte liber. Fiecare dintre noi este liber să gândească în felul lui. Gândeşte liber a fost o construcţie. De masă. Spiritul Pro TV? Gândeşte liber. Dar nu aş mai spune acelaşi lucru azi, pentru că e schimbare de societate. Tot ce însemn eu sunt PRO TV. M-a definit complet. M-a făcut să nu-mi fie frică. Sunt construită în acest sistem. Nu mi-e frică de muncă”, a spus Ioana pentru Pagina de Media într-un interviu publicat în luna martie.

Te-ar putea interesa și: Ioana Cosma a rupt tăcerea în premieră după plecarea de la Pro TV: „Așa mi s-a spus”