Interlopul Fane Văncică, care s-a filmat agresând o femeie, a fost prins. Ce încerca să facă în momentul în care poliția l-a arestat
Apar informații de ultimă oră despre interlopul Fane Văncică, în vârstă de 37 de ani, care a șocat milioane de români după ce a apărut pe internet într-un material video care înfățișa scene îngrozitoare între el și amanta sa. Aflat într-o stare acută de ebrietate, Fane Văncică a supus-o pe tânără la rele tratamente fizice și psihice. Joi seară, Poliția Capitalei a anunțat capturarea bărbatului de către polițiștii de frontieră, la punctul de trecere de pe Aeroportul Henri Coandă București. Află ce a urmat!
Fane Văncică, prins de polițiștii de frontieră
Scenele de o violență ieșită din comun au apărut pe internet în timp ce interlopul Fane Văncică își lovea cu brutalitate amanta din cauza geloziei. Pe numele său s-a emis ordin de restricție, însă pentru mai multe ore, bărbatul a fost de negăsit. În cursul serii de joi, Poliția Capitalei a anunțat că interlopul bătăuș a fost prins pe Aeroportul Henri Coandă, fiind condus la secția 16 de Poliție pe baza unui mandat de aducere și audiat într-un dosar în care se efectuează cercetări pentru lovire sau alte violențe.
Potrivit unor surse judiciare, interlopul ar fi încercat să fugă din țară, fără să știe că se află deja în atenția Poliției.
Ulterior, oamenii legii Totodată i-au redus la cunoștință măsurile prevăzute de ordinul de protecție, emis pe numele său, in data de 30 august, potrivit aceleiași surse judiciare. Pentru a-și scuza comportamentul violent, interlopul a declarat în cadrul audierilor faptul că el și persoana vătămată se iubesc, iar femeia lovită este „sadomasochistă și îi place să fie bătută”.
Poliția s-a autosesizat după scenele de groază apărute pe Tik Tok
După imaginile de o brutalitate extremă apărute pe rețeaua socială Tik Tok, în care femeia este așezată în genunchi pe podea și este lovită puternic cu picioarele în cap, în spate și în stomac, poliția s-a autosesizat și a emis un mandate de aducere pe numele acestuia. De asemenea, pe numele femeii s-a emis un ordin de protecție, interlopul nemaiavând voie să se apropie de femeie pentru cel puțin șase luni.
„Cu privire la imaginile apărute în spațiul public, în care un bărbat lovește o femeie, Serviciul Informare și Relații Publice din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București este abilitat să comunice următoarele:
Încă din cursul zilei de ieri, 29 august a.c., polițiștii Secției 16 s-au sesizat din oficiu și au demarat verificările în vederea depistării persoanelor implicate și stabilirii condițiilor în care a avut loc evenimentul. Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4” , a transmis Poliția.
La scurt timp după mediatizarea scenelor violente în care Fane Văncică a apărut lovindu-și amanta, acesta și-a cerut scuze public pentru gestul comis, explicând că era sub influența alcoolului și a geloziei.
„Datorită faptului că am fost foarte gelos, când am fost naş, am chemat-o la mine, acum patru luni de zile şi am avut impresia că se uită pe un prieten. Şi când am avut impresia că se uită de Ahmed, m-am luat de ea.Am ajuns acasă şi ne-am certat. Nu ştiu dacă aţi observat că eram beat, nu luasem nici pastilele, eram vai de capul meu. Vreau să îi spun că îmi cer mii de scuze”, a explicat interlopul.