Inovația din magazinele Kaufland România. Totul începe de pe 4 octombrie și clienții se vor bucura
Reprezentanții celebrului lanț de magazine au făcut un anunț important. Primele zile ale lunii vor da startul unui proiect special, ce va avea un impact major. Află, din rândurile de mai jos, ce se întâmplă în magazinele Kaufland din România începând din data de 4 octombrie 2023.
O campanie specială
A doua lună de toamnă dă startul, în acest an, unei campanii speciale, ce va fi, de fapt, un ajutor important pentru multe școli de la noi din țară. Începând din data de 3 octombrie, compania lansează „Viitorul începe acum”.
Este vorba despre o inițiativă ce sprijină modernizarea și tehnologizarea școlilor din România, iar acest lucru se va putea face doar cu ajutorul clienților care își fac cumpărăturile din magazinele Kaufland România.
Potrivit reprezentanților lanțului de hypermarketuri, campania a debutat cu posibilitatea de înscriere a instituțiilor de învățământ în cadrul proiectului. După înscrierea pe site-ul www.viitorulincepeacum.ro, școlile vor putea acumula punctele necesare câștigării premiilor – în valoare totală de 7,5 milioane de lei – în baza bonurilor de cumpărături din magazinele Kaufland.
Ce se întâmplă în magazinele Kaufland România din 4 octombrie
Astfel, începând din data de 4 octombrie 2023, orice bon fiscal cu o valoare de cel puțin 50 de lei va reprezenta un punct, pe care clienții îl vor putea da uneia dintre unitățile de învățământ pe care le susțin.
„În plus, pentru fiecare articol achiziționat, dintre cele marcate la raft cu simbolul campaniei, bonul va acumula puncte bonus. Clienții trimit bonurile către școli, pe care acestea le vor înregistra pe platforma pusă la dispoziție de Kaufland.
Astfel, instituțiile colectează puncte, pe care le pot schimba ulterior în materiale și echipamente didactice, precum: computere, monitoare, piese de mobilier, seturi de laborator sau articole sportive” – au precizat reprezentanții Kaufland.
Te-ar putea interesa și: Câți bani câștigă angajații de la Lidl, Kaufland sau Mega Image la final de 2023. Cine sunt plătiți mai bine
„Este un proiect ambițios”
Campania din magazine se va încheia pe 28 noiembrie 2023. Prin „Viitorul începe acum”, Kaufland România își „reiterează angajamentul de a investi în educație și de a contribui activ la formarea generațiilor viitoare, într-un cadru modernizat și adaptat la noile tehnologii”.
„La Kaufland, credem că o societate are nevoie de educație, pentru a performa pe termen lung. Ne dorim să contribuim la dezvoltarea învățământului din România și să oferim școlilor din mediul rural și urban oportunități pentru a-și îmbunătăți dotările și resursele didactice. Campania „Viitorul începe acum” este un proiect ambițios, care va aduce beneficii importante pentru elevii și profesorii din România”, a declarat Valer Hancaș, Director Comunicare și Corporate Affairs Kaufland România.
În program pot participa școli din toată țara. Înscrierile se fac pe site-ul www.viitorulincepeacum.ro, unde sunt disponibile și detalii suplimentare despre proiect.
Te-ar putea interesa și: Alimentul adorat de milioane de români se scumpește la Cora, Mega Image, Kaufland sau Lidl. Scumpirea e consistentă