Inna, evacuată dintr-un hotel. Coșmarul prin care a trecut în Mexic. „Am stat pe stradă”. Interviu EXCLUSIV

de: Ana Maria Păsat
01 03. 2022

Fără îndoială, Inna se numără printre artistele cu cele mai multe concerte în afara granițelor țării. Artista a cutreierat lumea-n lung și-n lat și a avut parte atât de momente de neuitat, cât și de multe peripeții. Aceasta a prins un cutremur de 6,6 grade în timp ce se afla în Mexic, și a fost blocată pe un aeroport din Turcia, dn cauza ninsorilor, după un zbor cu turbulențe.

Inna, evacuată dintr-un hotel: ce a pățit celebra cântăreața?

  • – Cum te descurci în această perioadă pe plan profesional?

Totul merge foarte bine și sunt recunoscătoare din acest punct de vedere. Am și concerte din când în când în țările în care sunt posibile evenimentele, fac ședințe foto, videoclipuri, sesiuni la studio, înregistrez și compun piese noi, călătoresc. Chiar în acest moment sunt la Londra unde am o sesiune muzicală cu producători și compozitori internaționali.

  • – Unde ai mai cântat în ultimul timp?

Am avut concerte în Turcia în această perioadă.

  • – Ți s-a mai întâmplat vreun incident asemănător cu cel din Turcia, cu avionul?

Nu mi s-a mai întâmplat demult ceva similar. Am mai avut zboruri cu turbulențe care au fost memorabile în Mexic de exemplu, dar nu mi s-a mai întâmplat în ultimii ani cu siguranță să nu pot ajunge să îmi fac show-urile sau activitățile pe care le aveam în plan din cauza vremii.

De ce se teme cel mai mult

  • – De ce ți-e teamă cel mai mult? De cutremure, furtuni, inundații?

Cred că mai toți cei pe care îi cunosc se tem în egală măsură de astfel de calamități. Probabil cutremurele sunt și mai scary, mai ales dacă au magnitudine mare.

  • – Ai călătorit aproape în toate colțurile lumii, ai trecut prin astfel de evenimente?

Acum 10 ani în Mexic am experimentat un cutremur de 6.6 grade pe scara Richter. A fost puțin înfricoșător, pentru că evident, s-a întâmplat din senin, am fost evacuați din hotel, am stat pe stradă, dar în scurt timp, ne-am întors în camere și totul a fost ok.

  • – Ce faci în timpul liber?

Petrec timpul cu familia, prietenii, călătoresc, mă dau cu skateboard-ul, mă dau cu placa.

„Sunt impulsivă în anumite situații”

  • – Ce-ți dorești cel mai mult în acest an?

Să lansez și mai multă muzică, să am cât mai multe concerte, pentru că mi-e dor să fiu pe scenă, să călătoresc și mai mult.

  • – Cât timp rezervi imaginii tale? Ce faci pentru aceasta?

Lucrez constant alături de echipa mea pentru ședințe foto, videoclipuri și pentru diverse proiecte pe care le am. În plus, este o preocupare constantă pentru mine să fiu updated, să caut piese vestimentare care mi se potrivesc, să încerc diverse lucruri. De fapt, este mai mult decât o preocupare, este o pasiune.

  • – Care e artista din România pe care o apreciezi cel mai mult? Dar artistul? De ce?

Artistul meu preferat din România este Deliric.

  • – Cum te-ai descrie in cateva cuvinte? Care e calitatea ta principala? Dar defectul cel mai mare?

Perseverentă, music lover, traveller of the world.
Defectul cel mai mare? Hm…sunt impulsivă în anumite situații.