Ingredientul secret pentru cei mai crocanți cartofi prăjiți. Toată lumea îl are în bucătărie, cum trebuie folosit

de: Daoud Andra
12 08. 2024

Cartofii prăjiți se numără printre mâncărurile cele mai iubite de români. Sunt savurați pe post de garnitură, alături de o friptură, dar și simpli, cu salată sau cu brânză rasă deasupra. Pentru a obține acea textură crocantă a cartofilor, trebuie să ai la îndemână un anumit ingredient banal.

Ce să faci cu cartofii, înainte de a-i pune la prăjit

Dacă îți plac cartofii prăjiți crocanți, cu siguranță ai încercat tot felul de trucuri pentru a-i obține. Dincolo de soiul cartofilor, care este foarte important, există câteva secrete pentru ca rezultatul să fie cel dorit. În acest sens, pasul anterior prăjirii este extrem de important.

După ce au fost curățați, spălați și tăiați, cartofii se lasă în apă rece, pentru a elimina excesul de amidon de pe suprafața lor. Se clătesc bine, după care se pun din nou în apă rece, de data aceasta amestecată cu oțet. Acest ingredient are un rol foarte important în ceea ce privește reacțiile chimice care se produc atunci când prăjim cartofii și care pot face ca ei să se înmoaie.

Oțetul alb este cunoscut pentru proprietățile sale acide, care pot ajuta la modificarea structurii amidonului din cartofi. Când cartofii sunt înmuiați într-o soluție de apă cu oțet, amidonul se descompune parțial, ceea ce ajută la formarea unei cruste exterioare mai crocante în timpul prăjirii. În plus, oțetul contribuie la menținerea culorii aurii și la prevenirea oxidării cartofilor, astfel încât aceștia să nu capete acel aspect neplăcut, cenușiu.

Ce temperatură trebuie să aibă uleiul

Pentru a prăji cartofii, pune o tigaie cu ulei la încins și așteaptă ca acesta să fie fierbinte. Dacă ai un termometru de bucătărie, folosește-l pentru a verifica temperatura uleiului. Aceasta trebuie să fie cuprinsă între 170 și 190 de grade Celsius, pentru a obține cartofi crocanți.

Când uleiul s-a încins, scoate cartofii din apa cu oțet și usucă-i bine, cu un prosop de bucătărie sau cu șervețele de hârtie. Dacă au apă pe ei, cartofii se vor înmuia atunci când sunt prăjiți și nu vor avea o crustă crocantă.

Pune cartofii la prăjit și lasă-i să se rumenească, fără a amesteca prea des în tigaie. Când sunt gata, scoate-i pe un grătar, astfel încât să se scurgă excesul de ulei de pe ei. Evită să îi scoți pe șervețele de bucătărie, pentru că se pot înmuia, din cauza căldurii și a condensului care se fac în vas. După ce cartofii s-au scurs de ulei, pune peste ei sare, brânză rasă sau condimentele preferate.