Ingredientele banale transformate în cel mai bun îngrăşământ natural. Aşa procedau bunicii noştri pentru o recoltă bogată

de: Sabina Anastasia
14 04. 2023

Sezonul grădinăritului este în toi, fiecare dintre români dorindu-și să aibă parte de recolte bogate și în acest an. Playtech Știri îți prezintă o metodă de tratare a solului și a plantelor de pe vremea bunicilor noștri. Află în rândurile de mai jos care sunt ingredientele banale transformate în cel mai bun îngrăşământ natural. Iată cum trebuie să procedezi!

Avantajele utilizării îngrășământului natural în locul celui chimic

Îngrășămintele sunt absolut necesare în activitățile ce țin de agricultură sau de grădinărit. Ele ajută la îmbunătățirea fertilității solului și la creșterea sănătoasă a plantelor și a arborilor. Specialiștii recomandă utilizarea produselor naturale în locul celor chimice. Știi care sunt avantajele?

Există mai multe motive pentru care este recomandat să folosești îngrășăminte naturale în detrimentul celor chimice. Îngrășămintele chimice conțin adesea substanțe care pot contamina solul, apa și aerul. Îngrășămintele naturale, pe de altă parte, sunt fabricate din materie organică și nu au efecte dăunătoare asupra mediului.

Substanțele chimice pot să conducă, în timp, la acidificarea solului și epuizarea nutrienților de care plantele sau copacii au nevoie pentru a se dezvolta sănătos. În schimb, dacă folosești îngrășământ natural, îmbunătățești starea acestuia prin furnizarea de nutrienți ce sunt mai ușor de absorbit.

Mai mult decât atât, îngrășămintele naturale conțin o serie de nutrienți (azot, fosfor și potasiu), precum și micronutrienți, cum ar fi calciu, magneziu și sulf, care sunt o adevărată binecuvântare pentru plante sau copaci. De foarte multe ori, produsele chimice nu conțin substanțele menționate.

Ingredientele banale transformate în cel mai bun îngrăşământ natural

În general, îngrășămintele naturale sunt o opțiune ecologică pentru tratarea solului sau a plantelor/copacilor. Nu mai punem problema costurilor. Unele dintre cele mai ieftine produse de acest fel le ai deja acasă mai mult ca sigur. Obișnuiești să le arunci, probabil. Bunicii noștri le foloseau pentru a se bucura de recolte bogate.

Este vorba despre cenușă sau scrumul de lemn și apă. Cenușa provenită din materiale vegetale arse, cum ar fi lemnul sau resturile de recoltă, conține o varietate de nutrienți esențiali, benefici pentru creșterea plantelor. Printre aceștia se numără potasiul, fosforul, calciul, magneziul și sulful.

Cenușa poate îmbunătăți pH-ul solului și crește capacitatea acestuia de a reține umiditatea, ajutând astfel la o dezvoltare sănătoasă a plantelor sau copacilor. Este bine, totuși, să o folosești cu prudență. Nu o aplica direct la rădăcina plantei sau a copacului, ci amestec-o mai întâi cu apă.

După ce amesteci cenușa cu apă, toarnă conținutul pe sol, la rădăcina plantei sau a copacului. Această metodă te va ajuta să te bucuri de recolte bogate, indiferent dacă vorbim despre fructe sau legume.