Ce trebuie să faci ca să devii informator pentru Poliția Locală. Cum se naște un nou „Secu”

de: Claudiu Surmei
22 03. 2019

Îți place să știi tot ceea ce mișcă la tine pe scară, cine intră, cine iese și unde se duce? Ești un bun observator a tot ceea ce se întâmplă în cartier? Ai putea să devii informator pentru Poliția Locală, care este în căutare de voluntari.

Poliția Locală și-a anunțat deja intenția de a rectruta spioni în mai multe orașe din țară. Scopul este acela de a depista mai repede persoanele care încalcă legea în diferite moduri (ascultă muzică prea tare, fac scandal, aruncă gunoiul pe jos, fumează în scări de bloc sau consumă alcool în locuri publice).

În unele secții au fost cooptați deja primii voluntari, care merg pe teren și informează polițiștii locali cu privire la cetățenii care încalcă legea într-un fel sau altul. „Sunt foarte multe sesizări privind tulburările ordinii publice, în special în cartierele limitrofe. Oamenii care ies la grătar în cartiere, în zona garajelor, sau care poluează sau perturbă liniştea celorlalţi locatari”, declară Petrică Hahui, comandant Poliția Locală Galați.

Pentru a fi „spion” la Poliția Locală trebuie să ai un cazier curat

Dacă ești convins că vrei să devii unul dintre informatorii Poliției Locale din orașul tău sau dacă pur și simplu ești nostalgic după meseria de securist, asta e șansa ta să îți urmezi visul. Ca voluntar, nu vei fi plătit, dar probabil vei avea șansa să prinzi un post atunci când se eliberează.

Pentru a deveni informator, trebuie să fii major, să ai un cazier curat, o stare de sănătate bună și să fii un om de încredere. Vei primi și o legitimație de voluntar, dar trebuuie să știi că nu vei avea dreptul să imobilizezi oamenii pe stradă decât în prezența unui polițist local. În plus, vei plăti personal orice prejudiciu cauzat de acțiunea sau inacțiunea ta. Da, din păcate „meseria” asta are și dezavantaje.

Măsura de a coopta voluntari în mai multe orașe este o soluție la care Poliția Locală s-a gândit ca urmare a lipsei de personal din sistem. Așadar, dacă îți place să „tragi cu ochiul” pe vizor, acum știi ce ai de făcut.