Informațiile care nu vor mai fi inscripționate pe cărțile de identitate cu cip. De când vor deveni obligatorii
Proiectul pilot implementat în 2022 în Cluj-Napoca se va extinde la nivelul marilor orașe ale țării, în următoarea perioadă. Ce schimbări o să apară și care sunt informațiile ce nu vor mai fi inscripționate pe cărțile de identitate cu cip. Când și în ce condiții vor deveni obligatorii.
Ce se va întâmpla cu emiterea noilor cărți de identitate electronice
Noile cărți de identitate cu cip au putut fi obține de românii din Cluj-Napoca, în 2022, în cadrul unui proiect pilot lansat în municipiu. Pentru a intra în posesia documentului, fiecare solicitant a trebuit să achite suma de 67 de lei.
În vara acestui an, autoritățile se pregătesc pentru extinderea la nivel național a emiterii cărții electronice de identitate, prima oară în Capitală, apoi la nivelul marilor orașe din România, astfel încât, până la data de 31 decembrie 2023, noul document să poată fi eliberat în orice punct în care se emit în prezent buletine.
Eliberarea documentului se va face gratuit, costurile fiind suportate de statul român prin PNRR. Noile cărți de identitate conțin un cip pe care se vor stoca mai multe date despre posesor.
„Până în vara anului viitor vom extinde la nivel naţional emitere cărţii electronice de identitate. Astfel, estimăm că la nivelul municipiului Bucureşti, în intervalul iunie-iulie anul viitor, vom avea implementat, vom începe să implementăm acest proiect, iar continuarea extinderii la nivelul marilor municipii se va realiza în a doua parte a anului 2023.
Finanţare avem – 200 de milioane de euro – iar ţinta noastră este între 5 şi 8 milioane de cetăţeni care să deţină cartea electronică de identitate până la finalul anului 2026”, a afirmat Lucian Bode, în noiembrie 2022.
Ce informații nu vor mai fi inscripționate pe cărțile de identitate cu cip
Informațiile ce nu vor mai fi inscripționate pe cărțile de identitate cu cip sunt: locul nașterii, adresa de domiciliu și reședința. Aceste detalii vor fi accesibile autorităților în format electronic.
„În vară ne pregătim să extindem la nivel național emiterea cărții electronice de identitate.
Va fi un proces treptat, ne pregătim pentru București în vară pentru ca ulterior să extindem la nivelul marilor municipii și ulterior tuturor municipiilor, astfel încât până la 31 decembrie al acestui an să putem emite cărți de identitate electronice în orice punct în care emitem în prezent.
Actualul cadru normativ va permite oricărui cetățean să solicite preschimbarea actualului act de identitate cu unul nou, electronic. Bineînțeles că într-o primă etapă, la momentul deschiderii în acea localitate, în acel municipiu, îi vom prioritiza pe cei care au documentele expirate”, a explicat Cătălin Aurel Giulescu, chestor de poliție, la Antena 3.
Începând din anul 2030, orice român care va dori să iasă din țară doar pe baza documentului de identitate o va putea face doar dacă deține o carte de identitate cu cip.