22 sept. 2020 | 20:53

Informații noi în cazul Caracal. Unde ar fi fost văzută Alexandra: “Mi-a spus: Te rog frumos, ajută-mă”

Știri generale
Informații noi în cazul Caracal. Unde ar fi fost văzută Alexandra: “Mi-a spus: Te rog frumos, ajută-mă”
Informații noi în cazul Caracal. Unde ar fi fost văzută Alexandra

„Nu suntem lămuriți că fata noastră a murit în butoiul ăla”, spunea mama Alexandrei Măceșanu în luna septembrie a anului 2019, la scurt timp după ce Gheorghe Dincă a fost pus față în față cu toate probele ridicate din curtea și casa groazei. Profilerii au terminat analiza comportamentală, iar oamenii legii au transmis familiei că pot ridica certificatul de deces al adolescentei. Cu toate acestea în octombrie 2019 apărea o femeie, patroană a unui bar din Napoli, Italia, care spunea că ar fi văzut-o pe Alexandra în viață. Zvonul s-a rostogolit din nou.

Ancheta de la Caracal, din nou într-un punct culminant. Alexandra ar fi fost văzută în Italia de două românce

Două românce care se află în Italia au spus, în cadrul emisiunii ”Acces Direct”, de la Antena 1, că Alexandra Măceșanu trăiește. Acestea au văzut-o de mai multe ori și susțin că au și vorbit cu fata, care le-a cerut ajutorul. Ele au mărturisit și că de fiecare dată când au zărit-o se afla în compania unui bărbat. Conform spuselor uneia dintre femei, adolescenta nu părea să fie într-o stare prea bună .

„A luat un suc pe care i l-a plătit băiatul care a intrat după ea şi înainte să intre băiatul ăsta, ea a spus: «Te rog frumos, ajută-mă! Ajută-mă!» Eu i-am răspuns tot în română: «De ce să te ajut?» Şi după aceea, când a intrat băiatul acela în bar, s-a oprit”, a povestit femeia care deține barul în Italia.

„Și oamenii din bar au spus același lucru, că ea e”

Aceasta a povestit că presupusa Alexandra Măceșanu nu ar fi fost deloc în apele ei. Ea a lăsat să se înțeleagă că adolescenta se afla sub influența băuturilor alcoolice sau a unor stupefiante.

Alexandra ar fi fost văzută în Italia de două românce

Alexandra ar fi fost văzută în Italia de două românce

Avea un maiou alb pe ea, un maiou. Avea o fustă de blugi, cu un lanţ pe partea stângă şi o pereche de tocuri înalte, roşii cu alb şi avea părul prins în coc. Ziceai că ori era beată, a băut ceva ori drogată ori era fumată. Nu ştiu ce să spun. Era palidă la faţă. Din spusele unor persoane care vin mereu la bar, care se uită mereu la emisiuni şi au spus: «Fata asta a fost dispărută acum două, trei luni din România», a mai dezvăluit aceasta.

  • După acest episod, barul româncei a fost închis subit într-o noapte, iar camerele de supraveghere ar fi fost desființate.
PlaySport
BOMBA BOMBELOR! Laura e iubita celui mai în vogă fotbalist de la Real Madrid! Ar trebui să fie ILEGAL să posteze pozele astea
Ego.ro
Imaginile indecente cu Elena Udrea au ajuns pe internet! Doar iubitul o vede așa FOTO
Digi24
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un concurs de frumusețe și s-a calificat pentru Miss Argentina
Cancan.ro
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Stirile PROTV
Trupul șoferului a fost secționat și a murit pe loc. Cum s-a produs tragedia de pe A1. „Venea cu viteză foarte mare un BMW”
Romania TV
Bomba anului în showbiz. Decizia luată de Alina Sorescu şi Alex Ciucu înainte de Paşte. Împăcarea, pecetluită cu flori!
Capital.ro
Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024
EVZ.ro
Vremea îi surprinde și meteorologi. Ce se întâmplă în următoarele 24 de ore
Adevarul
Cei mai mari poluatori cu plastic din lume, dezvăluiți de un studiu. Ce companii binecunoscute otrăvesc planeta
BZI.ro
Codin Maticiuc a rămas fără telefon în autobuz! „Cumva i-am și simțit!”
Spynews.ro
Nume sărbătorite de Sf. Gheorghe. Cui îi spunem la mulți ani pe 23 aprilie
Sport.ro
FOTO Tânăra desemnată "cel mai frumos copil din lume", apariție wow în costum de baie. La 23 de ani și-a eclipsat deja tatăl, un celebru fotbalist
Impact.ro
După această imagine, a urmat un DEZASTRU! Finalul depășește orice imaginație FOTO
Parteneri
Ireal! Ce face Kate Middleton noaptea pe întuneric. Prințul William a rămas șocat
Redactia.ro
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
Digisport.ro
Ungaria și propunerea surprinzătoare pentru „dușmanul de moarte”, România. De ce nu a fost posibilă unirea cu țara noastră
Click.ro
Pepe o acuză Raluca Pastramă că l-a înșelat în timpul căsniciei. Neașteptat cum a aflat: „Mă striga 'nașule', venea la noi acasă..."
Viva.ro
Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul acesteia
Digi24
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona albastră” din Costa Rica, iar viața ei s-a schimbat complet
Digi24
Imagini din apartamentul în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă. Cum au amenajat / FOTO
Unica.ro
Șase pași pentru un gazon perfect. Sfaturile unui grădinar
EVZ.ro
Nume sărbătorite de Sf. Gheorghe. Cui îi spunem la mulți ani pe 23 aprilie
Spynews
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
Capital.ro
Blocurile de pe strada surpată din Slănic Prahova sunt evacuate chiar acum | Raed Arafat, decizie de ultimă oră
Antena 3
Vedeta a dezvăluit că a avut o relație incestuoasă timp de zece ani cu tatăl ei, un cântăreț cunoscut: “Tata era altceva”. Acum s-a aflat tot
Avantaje
Se dau BANII de PENSII! Cea mai bună veste înainte de PAȘTE
Mediaflux
Nume sărbătorite de Sf. Gheorghe. Cui îi spunem la mulți ani pe 23 aprilie
Spynews.ro
Ce se întâmplă în corpul tău la 4 ore după ce ai mâncat nuci
Realitatea.net
O creatură cu gheare ascuțite a fost descoperită în podul unei case. Oamenii sunt terorizați de sunetele pe care le scoate
Antena 1
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
Shtiu.ro