Infern în jumătate de țară. Care sunt județele afectate de urgie
Pentru ziua de astăzi, 27 iulie, ANM a emis dou avertizări de Cod Roșu la nivelul teritoriului României. Conform acestor atenționări aproape jumătate din țară se află sub auspiciul fenomenelor extreme.
România sub Cod Roșu până mâine dimineață
Astfel ANM a emis atenționarea de tip nowcasting de Cod Roșu pentru județul Neamţ, pentru localitățile Bicaz, Pângărați, Tarcău, Tașca unde vor avea locaverse ce vor depăși 35 l/mp, se va produce grindină și vor fi frecvente descărcări electrice și vijelii. Iar în județul Suceava, în zona de munte se vor semnala, local ,averse ce vor depăși 35 l/mp, grindină, frecvente descărcări electrice și vijelii.
Care sunt județele afectate de urgie
O altă atenționare, dar de data asta de Cod Galben a fost emisă pentru Maramureș, Transilvania, Crișana și local în Banat, Moldova și Muntenia, precum și la munte. ANM spune că în aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial,. Vor apărea descărcările electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și izolat grindină, iar cantitățile de apă vor depăși 20-30 l/mp și izolat 40-50 l/mp, se arată în avertizarea ANM.
Gradul de instabilitate atmosferică va fi temporar accentuat în sud-vestul, vestul, nordul și centrul țării și se va manifesta prin înnorări, averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie și condiții de grindină. Astfel de fenomene vor fi mai intense la deal și la munte,unde ploile vor avea caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși 20-5 l/mp și pe arii restrânse 35-40 l/mp. În restul teritoriului vremea va fi călduroasă, disconfortul termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe suprafețe mici pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil și doar izolat vor fi manifestări de instabilitate atmosferică. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 24 și 34 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 13 și 23 de grade.