Indicatorul rutier care îi derutează chiar și pe șoferii profesioniști. Mulți nu știu ce înseamnă, de fapt

de: Ștefan R. Apostol
22 04. 2023

Semnele rutiere amplasate pe drumuri au un scop precis, de a ghida conducătorii auto în ceea ce privește modul de utilizare a drumului în condiții de siguranță. De asemenea, acestea ajută la avertizarea șoferilor cu privire la pericolele iminente de pe drum. Printre aceste semne se află și indicatorul rutier care îi derutează chiar și pe șoferii profesioniști. Din păcate, sunt mulți cei care nu știu ce înseamnă, de fapt.

Confuzi cu privire la ceea ce se află în fața noastră

Deși tuturor ne-ar plăcea să credem că înțelegem toate semnele de circulație pe care le vedem, probabil că au existat ocazii în care am fost pur și simplu confuzi cu privire la ceea ce se află în fața noastră. În general, semnele rutiere au rolul de a informa conducătorii auto și de a atenua confuzia.

Vezi și: Indicatorul rutier care i-a bulversat pe şoferii români. Ce reprezintă, de fapt, acest semn

Dar, din când în când, întâlnim un semn care este mult mai complicat decât este necesar, atât de complicat încât nici măcar cei mai buni specialiști în domeniu, instructorii de conducere, nu îl înțeleg. Dacă nu ei, atunci cine?!

Aceste semne ar avea cu siguranță nevoie de o revizuire, dar până când se va întâmpla asta, am aflat cum ar trebui să le tratezi chiar de la instructorii auto. Dacă nesiguranța ta transcende doar semnele de circulație, poate că este o idee bună să afli care este indicatorul rutier care îi derutează pe șoferii profesioniști.

Vezi și: Indicatorul nou care le dă mari bătăi de cap şoferilor români. 95% dintre conducători nu ştiu ce să facă atunci când îl văd

Care este indicatorul rutier care îi derutează chiar și pe șoferii profesioniști

L-ai văzut cel puțin odată pe drumurile naționale, sau mai exact pe drumurile județene. Semnul de circulație îl găsești amplasat cu cel puțin 200 de metri înainte de locul unde se va desfășura o anume situație.

indicatorul rutier care îi derutează și pe șoferii profesioniști este cel care anunță că drumul este îngustat pe ambele sensuri de mers, și, de fapt, te atenționează că în cel mult 200 de metri va trebui să adaptezi viteza de circulație și încă ceva.

Vezi și: Indicatorul auto care îi încurcă pe şoferii din România. Ce trebuie să facă urgent când îl văd, de fapt

În zona semnalizată vor fi interzise manevrele de staționare, oprire întoarcerea vehiculului, precum și mersul înapoi. Așa că, dacă ajungi într-o zonă unde întâlnești acest indicator, va trebui să te adaptezi la drumul care-ți va apărea înainte, în cel mult 200 de metri.

Un alt indicator similar

Un indicator asemănător este „Pod îngust!”, care este un avertisment că vă apropiați de un pod cu o lățime mai mică decât cea a drumului care îl precede și că trebuie să vă asigurați că puteți trece de el, mai ales dacă conduceți un vehicul mai mare.

Concluzie

Acum știi care este indicatorul rutier care îi derutează chiar și pe șoferii profesioniști. Acum nu ai altceva de făcut decât să ții cont de semnalizare și să mergi, adaptat, mai departe pe drum.