Inconștiență la volan pe DN1. Un șofer a fost filmat în timp ce conducea pe contrasens
După ce în urmă cu două zile a fost surprinsă o șoferiță cum circula pe contrasens pe autostrada A1, astăzi a venit rândul unui șofer, care a fost filmat în timp ce mergea pe contrasens pe DN1 București – Ploiești.
Șofer surprins pe contrasens pe DN1
Bărbatul a fost surprins de ceilalți participanți la trafic în timp ce mergea pe contrasens, pe unul dintre cele mai aglomerate drumuri din țară. Ceilalți șoferi fiind revoltați, și pe bună dreptate, l-au blocat pe bărbat pentru a-l determina să întoarcă mașina și să circule corect. Unul dintre ei a filmat întreaga scenă și a postat clipul video pe rețelele de socializare.
Imaginile au ajuns și la polițiștii din Ilfov, care s-au autosesizat și au început verificările. Oamenii legii l-au identificat pe șofer și l-au chemat la audieri pentru a explica cum a reușit să încurce sensurile de mers. Conform legii, bărbatul riscă să rămână fără permis de conducere timp de două luni, plus o amendă usturătoare.
Șoferița care a încurcat intrarea pe autostradă
O tânără a fost surprinsă în timp ce se deplasa cu mașina pe contrasens, pe autostrada A1 Nădlac – Deva. Ceilalți șoferi au surprins-o pe șoferiță care, cel mai probabil, a încurcat intrarea pe autostradă. Aceasta a fost identificată de oamenii legii și sancționată.
Întâmplarea a avut loc în urmă cu două zile, moment în care șoferița se afla la volanul unui autoturism marca Peugeot, în timp ce se deplasa pe contrasens. Din imaginile surprinse de ceilalți participanți la trafic, se poate observa că tânăra continuă să conducă și nu pare a fi deranjată de restul mașinilor care vin spre ea. Cel mai probabil, șoferița nici nu și-a dat seama că este pe contrasens.
În urma apariției în spațiul public a imaginilor în care un autoturism se deplasează pe contrasens pe autostrada A1 Nădlac-Deva, Compartimentul de Relații Publice face următoarele precizări:
Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 26 ianuarie, autoturismul în cauză deplasându-se pe Autostrada A1, în zona km. 582-583, pe banda 2, pe sensul opus de mers.
Polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Nădlac-Deva au identificat conducătorul autoturismului, fiind vorba de o tânără de 22 de ani, din Arad. Aceasta a fost sancționată cu amendă în valoare de 870 de lei. Totodată, i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce pentru 60 de zile”, se arată într-un comunicat al Poliţiei.
Imaginile au fost distribuite de mai multe persoane pe rețele de socializare, iar oamenii legii au reușit să o identifice pe tânăra. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad, Claudiu Iuga, era vorba despre o tânără în vârstă de 22 de ani.