Incendiu violent la un depozit din Ilfov! Trei persoane, transportate urgent la spital. VIDEO + FOTO
Un incendiu puternic a izbucnit, luni după-amiază, la un depozit din județul Ilfov. Flăcările s-au extins foarte repede și a fost nevoie de intervenția a 28 de autospeciale de stingere. Populația a fost avertizată prin Ro Alert.
UPDATE – 3 persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale – un bărbat cu plagă prin tăiere la mâna stângă (a încercat să spargă o fereastră) a fost transportat la Spitalul Floreasca, iar o femeie gravidă și un bărbat, ambii cu expunere la fum, au fost transportați la Spitalul Pantelimon.
Incendiul a izbucnit la un centru comercial din localitatea Afumați, județul Ilfov, pe o suprafață de aproximativ 3.000 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise inițial 17 autospeciale de stingere, 3 autoscări și Detașamentul Special de Salvatori. Până la ora transmiterii știrii, nu sunt informații cu privire la posibile persoane rănite.
„Manifestare violentă, dispozitiv pe laturile depozitului, nu se poate intra în interior, sunt 4 persoane cu atac de panică la ambulanțele SMURD”, a transmis Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Incendiul s-a extins rapid. Populația a fost alertată
Populația din zonă a fost sfătuită să se îndepărteze de locul evenimentului, iar pentru protejarea de fum să închidă ferestrele locuințelor. La locul intervenției au fost direcționate 28 de autospeciale de stingere, 4 autoscări, 2 echipaje de descarcerare, 3 SMURD. Intervenția este una extrem de dificilă din cauză că fumul este deplasat de curenții de aer către Șoseaua de Centură.
„În depozit se găsesc mase plastice, recipiente sub presiune, vopseluri. Se acționează preponderent de la înălțime cu autoscările, sunt flăcări mari, iar radiația termica afecteaza spațiile de depozitare învecinate”, anunță IGSU.
Autoritățile au remis un mesaj de avertizare a populației prin Ro Alert. De asemenea, a fost remis mesaj de avertizare pe panourile electronice stradale.
Autospecialele de stingere sunt amplasate pe toate cele 4 laturi ale clădirii afectate, pentru a împiedica extinderea flăcărilor în vecinătate.