Incendiu devastator la o școală din Vaslui. Ce nereguli uriașe au descoperit autoritățile
Un incendiu de mari dimensiuni a izbucnit în această dimineață la o școală din localitatea Poienești, județul Vaslui, acolo unde acoperișul insituției a fost mistuit de flăcări. În momentul sosirii pompierilor, incendiul se extinsese pe o suprafață generoasă a școlii, iar intervenția acestora s-a petrecut rapid. După lichidarea focului, autoritățile au descoperit nereguli care i-ar putea costa scump pe responsabili.
Cine se afla în școală la acel moment
Potrivit reprezentanților ISU, pe coridorul școlii se aflau șase copii, întrucât autobzul școlar îi adusese pe aceștia cu puțin timp în urmă. Aceștia ar fi fost evacuați rapid de cadrele didactice, în așa fel încât s-a evitat o adevărată tragedie.
Pe de altă parte, Mircea Gologan, prefectul Vasluiului, a declarat la Digi 24 că în acel moment nu existau nici elevi și nici profesori în incinta școlii, evenimentul petrecându-se înainte de sosirea acestora.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), incendiul a izbucnit în camera centralei termice a școlii, iar mai apoi s-a extins și la nivelul acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 800 de metri pătrați.
La fața locului au intervenit de urgență patru mașini de stingere și un echipaj de prim ajutor. Din clădire au fost scoasă toată aparatura pentru a evita creșterea valorii pagubelor materiale, cât și producerea unei alte tragedii.
Potrivit prefectului de județ, școala fusese modernizată în anul 2015, iar în prezent clădirea găzduiește aproximativ 126 de elevi care învață potrivit scenariului galben.
Scoala din Poienești nu avea autorizație de securitate la foc
În urma tuturor tragediilor care se țin lanț în țara noastră, o altă instituție funcționează cu bună știință fără asigurare în cazul unui incendiu, în acest caz fiind vorba posibile victime minore. Surse Antena 3 au dezvăluit că această școală nu ar fi avut autorizație privind securitatea la incendiu, în ciuda faptului că este nou construită.
Mai mult, acestea au afirmat că hidranții cumpărați pentru această clădire ar fi depozitați de ani buni în garajul Primăriei, fără ca autoritățile să fie interesate de această problemă.
Vezi imaginile cu incendiul violent și intervenția pompierilor de la fața locului:
Știre în curs de actualizare…