Inaugurarea noului stadion Steaua va cuprinde două evenimente. Cine va fi sărbătorit în Ghencea

Inaugurarea noului stadion Steaua va cuprinde două evenimente. Cine va fi sărbătorit în Ghencea
Inaugurarea noului stadion Steaua va cuprinde două evenimente. Cine va fi sărbătorit în Ghencea, pe 7 iulie

Inaugurarea noului stadion Steaua va cuprinde două evenimente. La 47 de ani de când era „tăiata panglica” fostei arene din Ghencea, urmașa acestuia se pregătește să „debuteze” în spațiul public. Pe 7 iulie, toată suflarea stelistă va fi, probabil, prezentă la inaugurarea noului edificiu, ce va putea găzdui 31.000 de spectatori. În exclusivitate pentru Playsport, Adrian Cefalan, directorul Companiei Naționale de Investiții, a dezvăluit ce se va întâmpla cu stadionul după aceea.

Inaugurarea noului stadion Steaua va cuprinde două evenimente

Ghencea va fi în sărbătoare, luna viitoare. Inaugurarea noului stadion Steaua va cuprinde două evenimente. Lucrurile au fost clarificate chiar de președintele CSA Steaua, colonelul Răzvan Bichir, într-o conferință de presă ținută miercuri, 23 iunie. Șeful clubului militar a precizat că arena a fost preluată oficial pe 4 iunie, iar pe 7 iulie va fi inaugurarea cu fast a stadionului. Evenimentul va însemna nu doar partida de fotbal CSA Steaua – OFK Belgrad. Va avea loc și  ceremonie de sărbătorire a „eroilor de la Seviila”, la 35 de ani de la cucerirea Cupei Campionilor.

Pe 4 iunie, CSA Steaua a preluat oficial arena Ghencea. Din acel moment, am făcut toate demersurile oficiale, toate eforturile pentru a operaționaliza stadionul. Astfel încât să fim o gazdă bună pentru echipele participante la Campionatul European. În paralel, ne-am ocupat și de proiectul de inaugurare al stadionului, care va avea loc pe 7 iulie, în compania OFK Belgrad. Tot în acea dată, vom sărbători și celebrarea celor 35 de ani de la cucerirea Cupei Campionilor Europeni, a declarat Răzvan Bichir, în conferința de presă organizată, miercuri, în legătură cu inaugurarea noului stadion Steaua.

Cine va fi sărbătorit în Ghencea

Pe de altă parte, prezent în emisiunea PlayMaker de la Playsport.ro, Adrian Cefalan, directorul Companiei Naționale de Investiții, a declarat că stadionul va produce bani, el putând fi închiriat contra unei sume de bani.

Se face o evaluare pentru că, până la urmă, vorbim de un bun public și nu poate stabili cineva o chirie, de la el putere. Cum a fost și la Craiova, se ia un evaluator, se fac niște calcule și ți se spune: pentru un meci de fotbal te costă atâta. La Craiova există o hotărâre de Consiliu Local, pentru că, până la urmă, totul este transparent: meci de Liga 1, meci de Liga 2, meci de Cupa României, meci internațional”, a declarat Cefalan, în emisiunea PlayMaker, de la PlaySport.ro.

De asemenea, Cefalan a adăugat că și spațiile comerciale vor fi închiriate, după cum și restaurantul, dar și hotelul din incinta arene sportive vor putea aduce bani clubului militar.

Tot evaluatorul îți spune: spațiul comerciale din stadion cu atâția euro, restaurantul cu atâția euro. Eu zic că dacă îl administrezi și manageriezi bine, n-ai cum să dai greș. Din câte știu eu, ei oricum au un saving. Anumite secții pe care le-am făcut noi la stadioane, săli de box, de tenis de masă, de lupte, își desfășurau activitatea în săli improprii. Apoi, mai e hotelul, unde ai tot timpul 20 de locuri liber. Au un saving”, a completat Adrian Cefalan la emisiunea citată.

Echipa CSA Steaua a promovat în Liga 2, dar nu va avea, deocamdată, drept de promovare în primul eșalon. Mai întâi, va fi necesară transformarea sa în club privat, conform Legii Sporturilor și regulamentului FRF. Antrenorul Daniel Oprița ca continua pe banca tehnică a steliștilor, el prelungindu-și contractul cu încă 2 ani.

 

 

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI