Impact.ro: Fostul soț al Mariei Marinescu, din nou în pușcărie. Cât va sta în spatele gratiilor
Maria Marinescu s-a căsătorit și trăiește o viață de poveste. Toată lumea i-a aflat acum marele secret: căsătoria cu Alin Petrache, dar puțin știu de viața fostului bărbat care a făcut-o fericită înainte, Frank Colin. Ce s-a ales de acesta și de ce se află din nou într-o situație extrem de delicată?
Ce face fostul soț al Mariei Marinescu?
Maria Marinescu s-a căsătorit în anul 2016 cu bărbatul în care și-a găsit liniștea. Familia a crescut, pentru că Alin a venit în mariaj cu cele trei fete ale sale, iar Maria cu singurul ei băiețel. Dacă viața ei arată ca o poveste, nu același lucru se poate spune și despre tatăl copilului ei. Fostul soț al creatoarei de modă a fost condamnat în aprilie a lui 2019 de un tribunal francez la 12 ani de închisoare.
Acuzațiile arătau că trebuie să ispășească pedeapsa în cauză pentru trafic internațional de droguri. Colin era acuzat de implicare în transportul de cocaină cu avioane private între Republica Dominicană și Franța. Bărbatul a fost singurul care și-a recunoscut fapta, deși vina era împărțită cu alți nouă cu care a complotat. Cu toate astea, Frank a pretins în fața anchetatorilor că se infiltrase în rețea doar pentru a o distruge din interior. Din păcate, s-a aflat că anul acesta a primit o nouă condamnare. Frank se află în acest moment după gratii, acolo unde va mai rămâne cel puțin șase ani de acum încolo, arată impact.ro.
„Am vrut sa distrug reteaua de traficanti”
„Am vrut sa distrug reteaua de traficanti. Scopul meu era sa ma infiltrez si sa duc operatiunea pana la final, la cel care urma sa plateasca pentru droguri. Personaj cunoscut in cercurile magnatilor din Saint Tropez si in cea a afacerilor imobiliare din Romania, fosta garda de corp al lui Mike Tyson, George Clooney sau Naomi Campbell, s-a transformat in afacerist dupa ce a fost inrolat in trupe de comando, in Africa”
Frank Colin (Sursa: Le Monde)