Imagini halucinante cu iubitul părinte Calistrat în timp ce lovește cu brutalitate o enoriașă. Ce l-a scos din minți. Video

de: Rosu Ioana
10 11. 2022

Biserica Română Ortodoxă este implicată din nou într-un mare scandal, după ce părintele Calistrat de la Mănăstirea Vlădiceni a fost surprins în timp ce a lovit o enoriașă, care se afla în curtea lăcașului sfânt. Preotul este unul dintre cei mai iubiți duhovnici din România, câștigându-și popularitatea în rândul credincioșilor prin materialele video pe care le distribuie pe rețele sociale, dar și prin harul de care a dat dovadă în sânul bisericii. Ce a condus la un asemenea derapaj? Urmărește imaginile care te vor dezamăgi cu siguranță!

Momente de cumpănă pentru BOR

Nu a trecut mult timp de la scandalul care l-a avut în centru pe cunoscutul părinte Visarion Alexa, căci alte scene petrecute miercuri seară au reușit să șocheze din nou credincioșii din România.

Imaginile cu puternic impact emoțional au fost surprinse în curtea Mănăstirii Vlădiceni, acolo unde mii de credincioși se adună pentru a participa la slujbele ținute de părintele Calistrat, unul dintre duhovnicii cunoscuți de toată România. Acesta s-a remarcat atât în perioada pandemiei, cât și înainte, prin intermediul unor materiale video, dar și intervenții la diferite emisiuni religioase, oferind sfaturi de viață și valori importante pentru viața creștină a fiecăruia dintre noi.

De asemenea, părintele Calistrat a participat la mai multe conferințe în care sfătuiește tinerii studenți la Teologie cum să facă față cu bine provocărilor ce le apar în cale, nedând niciodată semne de violență în spațiul public.

Din păcate, miercuri seară, după slujbă, părintele Calistrat a fost martor la o ceartă între două enoriașe, care s-ar fi generalizat, moment în care a fost surprins cum se îndreaptă către una dintre femeile certărețe și o lovește extrem de puternic cu mâna sau pumnul drept, impact care a dărâmat-o pe femeie la pământ.

Alături de părintele Calistrat se mai aflau alte două figuri bisericești, care nu au intervenit în acest scandal.

Femeile vătămate l-au reclamat pe părintele Calistrat la Poliție

Imediat după nefericitul derapaj al părintelui Calistrat, cele două femei au sunat la 112 pentru a solicita intervenția medicilor. Acestea au fost duse la Spitalul Județean Iași, unde au continuat să se certe și să se poarte agresiv cu personalul medical.

Potrivit informațiilor oferite de IPJ Iași, cele două femei agresate sunt surori, iar în urma incidentului agresiv, acestea au depus plângere la Poliție, urmând ca Părintele Calistrat să fie audiat pentru a oferi explicații referitoare la scandalul în care este implicat.

„La data de 09 noiembrie a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii Secției nr. 5 Poliție Iași au fost sesizați de către o femeie, despre faptul că atât ea cât și sora sa au fost agresate de către un bărbat, în timp ce se aflau la un lăcaș de cult. În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt și luării măsurilor legale”, a declarat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Iași, pentru Libertatea, acolo unde puteți urmări și imaginile tulburătoare.

Urmărește un material video în care părintele Calistrat dezvăluie păcatele preoților: