Imagini greu de privit. 27 de câini, uciși și abandonați în Parcul Național Retezat. Cum s-a petrecut tragedia

Imagini greu de privit. 27 de câini, uciși și abandonați în Parcul Național Retezat. Cum s-a petrecut tragedia
Câini uciși și abandonați în Parcul Național Retezat

Cadavrele a 27 de câini au fost găsite în pungi de plastic aruncate la marginea unei râpe din Parcul Național Retezat. Oamenii legii au deschis dosar penal pentru uciderea cu intenție a animalelor.

Câini uciși si abandonați

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Gorj au declanșat o anchetă pentru a stabilit împrejurările în care 27 de câini ar fi fost uciși și abandonați, în saci de plastic, pe marginea unei râpe în Parcul Național Retezat. Din cei 27 de câini, 19 erau pui.

Cadavrele câinilor au fost transportate la Direcția Sanitar-Veterinară pentru Siguranța Alimentelor Gorj. În continuare, se vor efectua necropsii. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru uciderea cu intenție, fără drept, a animalelor.

Pe o rețea de socializarea au fost difuzate informații cu privire la uciderea intenționată, fără drept, a mai multor câini. Cadavrele acestora au fost abandonate într-o zonă împădurită, la Campusel, în apropiere de orașul Uricani. Cazul a fost investigat inițial e polițiștii de la Biroul Protecția Animalelor Hunedoara care s-au autosesizat joi.

Polițiștii au început imediat verificările în teren. Vor stabilit circumstanțele în care au fost omorâte animalele și vor acționa pentru identificarea prezumtivilor autori ai faptei. De asemenea, a fost solicitat și sprijinul specialiștilor din cadrul Direcției Sanitare-Veterinare. Locul în care se aflau animalele este situat pe raza județului Gorj. Din acest motiv, ancheta a fost preluată de polițiștii din cadrul IPJ Gorj.

Câini uciși și torturați găsiți într-un buncăr

O iubitoare de animale  a găsit într-un buncăr de pe marginea DN79 câini spânzurați și torturați. Polițiștii și procurorii din Bihor au început o anchetă în acest sens. Femeia a făcut publice imaginile pe rețeaua de socializare.

Antonia Kertesz administrează un adăpost pentru câini comunitari în municipiul Salonta. Aici, femeia are peste 200 de suflete, pisici, câini, iepuri și păsări salvare. Câinii uciși au fost găsiți într-un buncăr unde vine permanent pentru a salva animalele abandonate acolo de persoanele din zonă. Femeia merge acolo de mai bine de 6 ani, știind că este un loc unde oamenii abandonează animalele.

„E o groapă din care de 6 ani scot câini. Mulţi dintre ei i-am dat în adopţie, iar în momentul de faţă în adăpost mai am 3 câini din aceeaşi groapă. Azi m-a îngrozit ce am văzut. De când salvez câini din acest loc nu m-au aşteptat niciodată atâtea cadavre. 3 suflete omorâte, 1 viu am găsit.. 3 ore am petrecut jos până când am reuşit să-l scot pe cel viu.. 3 ore am fost într-un mormânt trist”, a explicat Antonia Kertesz.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI