Iluzia optică ce face furori printre români. Clipește de câteva ori și vezi cine este personajul din imagine
Iluziile optice se viralizează rapid pe rețelele de socializare, dar aceasta întrece orice imaginație. Fotografia aceasta a circulat intens pe Facebook în ultimele zile, iar cei care au văzut-o au identificat în ea un personaj politic cunoscut.
Cine este personajul care se vede în imagine
La prima vedere, pare o imagine banală, cu mai mulți covrigi, înșirați pe o masă. Dacă te uiți mai atent, este o iluzie optică și a pus internetul pe jar în ultimele zile. Pentru a vedea personajul care se ascunde în imagine, trebuie să clipești des de câteva ori sau să ții ochii închiși 20 de secunde, după care să-i deschizi pe jumătate.
Cei care au făcut acest lucru au identificat în imagine portretul lui Marcel Ciolacu, premierul României și candidat din partea PSD la alegerile prezidențiale. Fotografia s-a viralizat mai ales în contextul candidaturii lui Ciolacu, dar nu mulți știu că politicianul chiar a avut o covrigărie la Buzău. A vorbit, la un moment dat, despre afacerile sale, într-un interviu.
Marcel Ciolacu, afacere cu covrigi la Buzău
Premierul a vorbit, în trecut, despre parcursul său profesional și a recunoscut că a pornit de jos. Înainte de a se implica în politică, Marcel Ciolacu a avut o covrigărie la Buzău, orașul său natal, după care a deschis și alte afaceri. La un moment dat, a renunțat la ele și le-a închiriat, făcând pasul către politică.
”Nu mi-e rușine de nimic din ce am făcut. Am avut un magazin, apoi 6-7, am cumpărat toată concurența și m-am plictisit și le-am închiriat și m-am apucat de politică. Da, am trăit din chirii, dar ce este rău? Nu îmi e rușine de nimic, nu am nevoie de pensie specială, la fiecare final de mandat mi-am dat demisia să nu am pensie specială. Am muncit de la 19 ani. Eu și familia mea avem din ce trăi.
Nu suntem nici bogați, nici săraci, ne permitem un concediu, un costum. Nu am ceas de 30 de mii de euro, nimeni din familia mea nu are ceas de 30 de mii. Dar nu îmi trebuie, ce să fac cu el? Cel mai frumos ceas al meu îl am de la Angel Tilvar, e un ceas sport, e 700 de lei… Eu vreau să fiu fericit, nu poți să fii fericit dacă ești frustrat și dacă ai așteptări mai mari de la cei din jur. Eu nu am așteptări”, a declarat Marcel Ciolacu, într-un interviu realizat de Victor Ciutacu.