Iluzia optică a sfârșitului de săptămână. Ești un geniu dacă descoperi mănușa diferită din această imagine în doar 8 secunde
Iluziile optice îi provoacă pe oameni să fie atenți la detalii și să își testeze acuitatea vizuală. În imaginea de mai sus, o mănușă are culori diferite față de celelalte, iar cei mai atenți rezolvă provocarea în mai puțin de 10 secunde.
Găsești mănușa diferită în câteva secunde?
Această iluzie optică poate părea o joacă de copii, dar îl realitate îi poate pune în dificultate chiar și pe cei cu ochi de vultur. La prima vedere, toate mănușile din imagine seamănă două câte două, dar una dintre ele este unică. Ești capabil să o observi în 8 secunde?
Pentru ca provocarea să fie considerată rezolvată, trebuie nu doar să găsești mănușa care nu are pereche, ci și să te încadrezi în timp. Încearcă să te concentrezi și să nu te lași distras de alți factori. Pornește cronometrul și analizează bine imaginea cu toate cele 15 mănuși, pentru a o descoperi pe cea care nu are pereche.
Care este mănușa diferită
Dacă a expirat timpul și nu ai identificat mănușa fără pereche, iată rezolvarea mai jos. Singura mănușă care nu are corespondent este situată în jumătatea de sus a imaginii și este cea cu vârfurile degetelor de culoare albastră.
Câte tipuri de iluzii optice există
Iluziile optice sunt fenomene vizuale în care percepția noastră asupra unui obiect sau a unei imagini este diferită de realitatea sa fizică. Cu alte cuvinte, ele ne induc în eroare simțurile, făcându-ne să vedem lucruri care nu există sau să interpretăm greșit dimensiuni, culori, forme sau mișcări. Acestea pot fi de mai multe feluri, după cum urmează:
Iluzii de percepție – apar atunci când creierul interpretează greșit semnalele vizuale. Exemple includ iluziile de mărime, de perspectivă sau de adâncime, precum iluzia ”Muller-Lyer”, unde două linii de aceeași lungime par diferite din cauza săgeților de la capete.
Iluzii fiziologice – acestea apar din cauza stimulării excesive a ochilor sau a creierului, de exemplu, după ce te uiți la o lumină puternică și vezi imagini ”fantomă” colorate.
Iluzii cognitive – sunt legate de modul în care interpretăm informațiile pe baza experiențelor noastre anterioare și a contextului. Un exemplu celebru este ”iluzia Rubin”, unde o imagine poate fi percepută fie ca două fețe, fie ca o vază, în funcție de cum te concentrezi.