Ilinca Vandici, apariție fierbinte într-o rochie îndrăzneață. Imaginile i-au surprins pe internauţi, vedeta face furori

de: Beatrice Dumitru
06 06. 2024

Ilinca Vandici este una dintre cele mai cunoscute, apreciate și îndrăgite prezentatoare de televiziune, dar și una dintre cele mai frumoase femei din România. Aceasta a făcut senzație în mediul online cu o rochie foarte îndrăzneață. Iată cum arată vedeta.

Cum a apărut îmbrăcată Ilinca Vandici

Vedeta Kanal D a avut un an 2023 foarte greu, după ce mariajul ei cu Andrei Neacșu s-a destrămat și cei doi au divorțat. Dar a trecut peste această încercare și acum este într-o formă de invidiat. Iar acest lucru s-a văzut în cea mai recentă postare a sa de pe rețelele de socializare, cu care a făcut senzație.

Ilinca Vandici a apărut într-o rochie superbă roșie, foarte îndrăzneață, care a lăsat la vedere abdomenul lucrat perfect la sală. De asemenea, i-a pus în valoare și partea de decolteu. (VEZI GALERIA FOTO). Vedeta a postat și un mesaj despre ceea ce contează, cu adevărat, în viață.

FRUMUSEȚEA nu este despre a avea o față frumoasă. Este despre a avea o minte frumoasă, o inima frumoasă și cel mai important o energie frumoasă și pozitivă care să ajungă la sufletul celorlalți oameni…

Ei nu vor ține minte ce rochie ai purtat sau cum erai machiată însă vor ține minte întotdeauna cum te-ai purtat cu ei!”, a scris Ilinca Vandici pe Facebook.

Ilinca Vandici, despre infidelitatea fostului soț

În urmă cu ceva timp, în cadrul unui podcast, Ilinca Vandici făcea câteva declarații controversate despre faptul că i-ar ierta orice soțului ei, inclusiv infidelitatea. Anul trecut, vedeta și Andrei Neacșu, cu care are un băiețel, au divorțat după șase ani de căsătorie. Motivul separării a fost chiar infidelitatea fostului ei partener.

Recent, vedeta Kanal D a făcut noi declarații și a subliniat că, de fapt, ea iartă, dar nu acceptă să fie înșelată, ceea ce a dus la despărțirea de tatăl fiului său.

În cadrul podcast-ului ei, într-o discuție cu Costel Bojog, un comediant cunoscut din România, Ilinca Vandici a declarat că este mândră de faptul că și-a demonstrat că poate ierta orice, chiar și pe fostul soț, însă doar la nivel spiritual.

”Exact cum mi s-a demonstrat mie, că nu pot să iert chiar orice sau, mă rog. La nivel spiritual, în relație cu Dumnezeu și cu mine, da, pentru mine pot să iert, în suflet, dar nu accept. Eu nu am zis că accept, am zis că iert, drept urmare uite că nu am acceptat”, a spus Ilinca Vandici.

De ce nu are Ilinca Vandici un iubit

Ilinca Vandici a recunoscut că nu i-a fost ușor după divorț, dar a spus că separearea de Andrei Neacșu nu a marcat-o și că multe femei trec prin astfel de despărțiri și reușesc să își găsească drumul.

Deși nu mai este împreună cu tatăl copilului său de un an, vedeta nu are un iubit și a mărturisit că nu își dorește să se îndrăgostească. Și a spus și de ce nu s-a grăbit să-și facă o relație.

Am acordat atenție copilului meu și m-am concentrat asupra carierei. Așa cum spuneam, consider că este important să nu te arunci dintr-o relație în alta fără să îți acorzi mai întâi timp ție pentru a înțelege ce te-a adus în punctul respectiv, pentru a analiza, pentru a-ți înțelege sentimentele, pentru a te vindeca.

Riști ca, dacă nu traversezi aceste etape, să iei cu tine în următoarea relație aceleași tipare, să atragi în viața ta același tip de persoană și, practic, să ajungi să te învârți la nesfârșit în același cerc fără să poți vedea ieșirea”, declara Ilinca Vandici, în martie, potrivit VIVA!.