Ilie Năstase recidivează. A jignit-o din nou pe Serena Williams: ”A slăbit, trebuie să o ridice cu macaraua!”

Autor: Chivu Ana - 12.07.2019, 12:15
Ilie Năstase, jigniri fără precedent la adresa Serenei Williams

Ilie Năstase o ține pe Serena Williams din jignire în jignire. Ce spune fostul mare tenismen român despre sportiva care va juca sâmbără în finala de la Wimbledon cu Simona Halep?

Ilie Năstase, jigniri fără precedent pentru Serena Williams

Ilie Năastase îi aduce iar mari jigniri Serenei Williams, una dintre cele mai cunoscute jucătoare din tenis. Năstase a fost singurul român care a mai jucat în finale la Wimbledon. Acum, i se alătură premierei și Simona Halep, care se va duela în cursul zilei de sâmbătă cu Serena.  De asemenea, marele sportiv a comentat prestația Simonei din meciul anterior cu Elina Svitolina.

„Nu au fost momente în care să fie vreo problemă, să revină Svitolina. Ea s-a enervat la 5-1, nu pricep de ce, eu la 5-1 arătam tabela adversarilor, ea se enervează. Se simte foarte bine pe iarbă, se vede. În afară de Zhang şi Svitolina nu prea a avut adversare, sperăm să nu câştige Serena, dar cred că are prima şansă. Simona are prima şansă, chiar şi cu Serena, care e puţin cam obosită, cam grasă, a slăbit vreo 20 de grame, trebuie să o ridice cu macaraua. Serena nu stă fizic prea bine, poate o bate Strycova, care e jucătoare de dublu, nu de simplu. Dacă joacă cu Serena, Simona trebuie să o alerge, să dea scurte. Acum cred că Serena va avea o atitudine de număr 2 în faţa Simonei. Dacă aş fi antrenorul Simonei, m-aş concentra doar la turneele de grand slam”, a declarat Năstase la Digisport, citat de news.ro.

Năstase, jigniri nenumărate pentru Serena Williams
Năstase, jigniri nenumărate pentru Serena Williams

Meci Simona Halep-Serena Williams

Serena Williams, locul 10 WTA, se va duela cu Simona Halep. Americanca învins-o joi pe sportiva cehă Barbora Strycova cu 6-1, 6-2, astfel s-a calificat în finala de la Wimbledon unde o va întâlni pe campioana noastră. Serena conduce la întâlnirile directe cu Halep cu 9-1. Ultima întâlnire dintre cele două a fost la optimile de finală la Australian Open unde americanca s-a impus cu 6-1, 4-6, 6-4.

„Acum cred că e invers faţă de alţi ani, când Serena era favorită. Serena nu mai e ce a fost acum câţiva ani, se mişcă mai bine. E altă persoană, Simona ar trebui să o alerge puţin. Şi acum a dat câteva scurte şi le-a şi câştigat. Dacă dă câte o scurtă o ajută”, a declarat Năstase, potrivit DigiSport.

loading...

Citește și...