Îl mai ţii minte pe Arlechino? Ce mai face şi cum arată astăzi Mihai Gruia Sandu. Are 67 de ani! Foto
„Arlechino, unde ești? Vino să ne spui povești!” – un generic ce trezește multora amintiri frumoase. În ultimii ani, actorul care aducea poveștile copilăriei în casele românilor este o prezență tot mai rară pe micul ecran. Cum arată astăzi și cu ce se ocupă acum actorul Mihai Gruia Sandu.
Arlechino, personajul care a colorat copilăria multor români
În anii ’90, copiii din România așteptau cu nerăbdare apariția pe micul ecran a simpaticului Arlechino, personajul căruia îi dădea viață actorul Mihai Gruia Sandu. Chiar și acum, la ani buni de la momentul în care a renunțat la celebrul rol, este încă asociat cu el.
„Până la urmă, la contabilitatea finală asta atârnă greu. Au fost niște ani superbi și am făcut niște copilării fericite. Și acum mă întâlnesc cu fel de fel de oameni. Un băiat a venit la mine cu un creion enorm și mi-a spus: Vreau să vă dau creionul acesta pentru că mi‑ați colorat copilăria”, a povestit actorul.
A stat șapte ani departe de scenă
Actorul a traversat perioade dificile în viață. Divorțul de prima sa soție, Oana Bojescu, l-a ținut departe de scenă timp de șapte ani, nesimțind că poate oferi ceva publicului.
Cu toate că și-a regăsit fericirea alături de o altă femeie, după divorț, nu crede că s-ar mai căsători vreodată.
„Mi-am refăcut viața sentimentală, dar nu m-am recăsătorit și nici nu o să mai fac acest pas. Necazurile din trecut cu fosta mea soție au fost de ajuns. De supărare nu am mai jucat pe scenă timp de 7 ani. Pentru că trebuie să ai o stare anume ca să poți juca. Nu te prezinți așa în fața publicului…”, explica actorul într-un interviu mai vechi pentru Fanatik.
Te-ar putea interesa și: Serialul Sacrificiul l-a făcut să cedeze nervos. Ce a pățit Mihai Gruia, alias ”Arlechino”
Cu ce se ocupă acum Mihai Gruia Sandu
Separarea a fost una dificilă și dureroasă, motivul despărțirii fiind infidelitatea. Actorul își recunoaște greșelile și mărturisea că regretă faptul că nu a putut avea relația pe care și-ar fi dorit-o cu copiii săi.
„Copiii au crescut, țin legătura cu ei, însă fata a plecat în Anglia. Momentan nu pot să plec să o văd. Aceasta a fost durerea mea cea mare, că nu mi-am putut vedea copiii. Am făcut lucruri de care sunt mândru și lucruri de care nu sunt. În viață e bine să ai tot felul de experiențe. Mult mai bine să regreți că ai făcut niște lucruri, decât că n-ai făcut.”
În prezent, Mihai Gruia Sandu este profesor în cadrul UNATC, unde predă un modul în programul de Master.