Ierburile care ne fac bine, dar pe care le călcăm în picioare. Toți românii fac această greșeală majoră

Ierburile care ne fac bine, dar le călcăm la picoare. Toți românii fac această greșeală majoră

Călcăm în picioare ierburi care ne fac bine, dacă am ști cum să le folosim. Unul dintre cei mai importanți specialiști în domeniu din țară atrage atenția românilor care fac această greșeală majoră. Ce plante, considerate de mulți ca fiind buruieni, sunt, de fapt, miraculoase pentru sănătatea noastră?

Greșeala majoră făcută de români. Ce „buruieni” sunt, de fapt, ierburi care ne fac bine?

Rupte, strânse grămadă și arse sau folosite ca nutreț pentru animalele din curte, românii nu își dau seama că multe „buruieni” sunt, de fapt, ierburi care ne fac bine. Unul dintre cele mai clare exemple date de un expert din domeniul cercetării agricole este Portulaca Oleracea. Această plantă, cunoscută la noi sub mai multe denumiri, precum „iarba porcească”, „iarba grasă”, „pita porcului” sau „grașița” este comestibilă! Ea poate fi consumată atât crudă cât și preparată. Mai mult, în țări precum Australia, Cipru sau Grecia, este un aliment apreciat.

„Noi o considerăm buruiană şi nu-i acordăm atenţia cuvenită. Este însă un aliment foarte bun. Poate fi utilizată în salate sau conservată în diverse forme. Frunza este plină, suculentă, de unde şi denumirea de Graşiţă. Sunt mai multe varietăţi. Cele din flora spontană nu au frunzele mari, sunt de talie mică şi se comportă ca o plantă târâtoare. În schimb, soiurile ameliorate sunt cu frunza mult mai mare, ovoidă, suculentă”, a explicat dr.ing. Costel Vânătoru, cercetător științific la Stațiunea de la Buzău, citat de Adevărul.

„Iarba porcului”. Buruiană la români, aliment scump în străinătate

Potrivit specialistului, „iarba porcului” poate fi considerată plantă medicinală datorită conținutul ridicat de Omega-3. Buruiana din România se găsește în străinătate doar în cultură și este foarte scumpă.

„În afara faptului că la noi poate fi recoltată din flora spontană, ea nu are tratamente chimice, nu are boli, nu are dăunători. Vorbim de o plantă valoroasă care e la concurenţă cu peştele în ceea ce priveşte conţinutul de Omega 3. Este foarte bună pentru ficat. Noi avem această reţinere pentru că nu am avut-o în tradiţia noastră, însă în ţări cum ar fi Cipru aceasta este pusă şi la murat, deci păstrată foarte bine şi peste iarnă, în saramură, oţet”, a adăugat Costel Vânătoru.

Ierburile care ne fac bine, dar le călcăm la picoare. Toți românii fac această greșeală majoră
Ierburile care ne fac bine, dar le călcăm la picoare. Toți românii fac această greșeală majoră

Ce flori ar trebui să aibă loc de cinste în farfuriile noastre

Cine ar fi bănuit că petalele crizantemelor au gust de morcov? Astfel, ele pot fi adăugate fără nicio reținere în salate sau multe alte preparate. Potrivit specialistului, chiar și panseluțele cu care sunt decorate parcurile sunt comestibile.

„La noi, prea puţini ştiu că florile şi frunzele de panseluţe pot fi utilizate în alimentaţie. Trecem pe lângă ele, le admirăm, pentru că se găsesc în multe culori, de la albastru, galben, alb, şi doar atât. În afară, sunt folosite la diverse aranjamente culinare, la ornarea platourilor”, a mai spus specialistul, pentru aceeași sursă.

Românii calcă în picioare ierburi ce ajută în tratarea cancerului

Expertul trage un semnal de alarmă îngrijorător. Românii calcă în picioare și stârpesc ierburi ce ne-ar putea face bine, vindecând boli despre care se spune că nu au leac sau sunt foarte greu de tratat.

„Cu siguranţă, noi călcăm acum pe buruiana care tratează cancerul şi nu o ştim. Avem mult de explorat, de pătruns în tainele acestor plante, pentru a le afla beneficiile. Studiile internaţionale arată că lumea ştiinţifică a ajuns acum să cunoască sub 5% din tainele plantelor. Practic, această resursă valoroasă a Terrei nu este pe deplin cunoscută. Cunoaştem doar plantele de cultură, cele pe care le utilizăm în mod frecvent, dar sunt multe alte plante interesante care aşteaptă să fie cunoscute, să fie valorificate”, spune specialistul.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI