Ibuprofenul și cortizonul ar putea agrava starea bolnavilor de coronavirus. Măsurile medicilor la nivel mondial
Ministrul francez al Sănătății a precizat public că tratamentul cu ibuprofen și cortizon ar putea înrăutăți starea bolnavilor de coronavirus. Aceste substanțe sunt folosite în tratarea febrei, simptom care apare cel mai adesea la persoanele infectate cu COVID 19.
Ibuprofenul și cortizonul fac mai mult rău pentru bolnavii de coronavirus
Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie a explicat la Digi 24 că nu este vorba despre un studiu concret, despre o cercetare, dar că aceste date trebuie să fie luate în considerare. De astfel de precizări vor depinde și tratamentele bolnavilor, în viitor, indiferent că este vorba de România, Italia, Franța sau China, potrivit The Giardian.
”Este o constatare bazată pe observație, probabil coroborată și cu datele din China, probabil că a dus la această concluzie. Singur că s-ar putea pentru că nu e un studiu științific, dar și astfel de observații devin importante și e bine să fim conștieți. Probabil că și noi vom proceda la fel, eu nu sunt clinician, dar sigur se va ține cont în aplicarea schemelor terapeutice. Nu oricine face febră are coronavirus. Cele peste 150 de cazuri există control, știm de unde s-a transmis. Dacă ajungem la transmiterea comunitară, trebuie să existe precauție. există oameni care iau asta pentru alte afecțiuni, clar trebuie să existe un protocol care să le țină în balans, dar trebuie luate decizii de la caz la caz.”, a declarat Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbilogie.
Peste 7.000 de cazuri de coronavirus, la nivel mondial
Italia este cea mai afectată țară din Europa, la acest moment. Numărul de morți la nivel mondial a depășit 2.000 de morți, iar în ultimele 24 de ore s-au înregistrat nu mai puțin de 349 de decese.
162 de state au fost afectate de coronavirus, iar situațiile cele mai grave au fost în China și în India. Cu toate acestea, oamenii de știință spun că în China situația este ținută sub control, iar descoperirile de acolo sunt transmise și omologilor din Europa și America.