Iazul Draşcani din Botoşani, un adevărat paradis acvatic, presărat cu povești de groază. Ce bogății ascunde și de ce se spune că este bântuit
Iazul Drașcani este unul dintre cele mai importante zone piscicole din zona Moldovei. Este un cel mai mare iaz de luncă și un loc plin de legende. Oamenii din zonă spun că a fost amenajat de voievodul Ștefan Cel Mare. La aproape 30 km de Botoșani, în comuna Sulița, se află un paradis acvatic încărcat de istorie. Dracșaniul este cel mai mare lac de luncă și al doilea luciu de apă, din Moldova, după lacul Brateș ce este situat în județul Galați.
Iazul lui Ștefan Cel Mare
Oamenii din zonă spun că a fost amenajat pentru prima dată în secolul XV, chiar de Ștefan Cel Mare. Apoi a fost extins și sistematizat succesiv în perioada interbelică, construindu-se un baraj în anii comunismului. În momentul de față, lacul este administrat de o firmă privată și este cu adevărat un bazin piscicol. Nimeni nu cunoaște cu adevărat începuturile iazului Dracșani. Folcloristul dorohoian Dumitru Furtună a adunat toate legendele despre iaz într-o lucrare personală, „Cuvinte Scumpe”, lansată în 1914. Cea mai cunoscută legendă atribuie amenajarea iazului chiar lui Ștefan Cel Mare. Se spune că în anul 1485, a dorit să amenajeze un iaz cu pește în valea râului Sitna.
Povestea spune că la acea vreme, Sitna era doar un râu năvalnic. Pentru a îmbuna duhurile apelor, conform legendei, voievodul ar fi ordonat un sacrificiu. Mai precis, un cocoș și un țigan au fost sacrificați, iar cadavrele au fost aruncate în apă. Apoi, iazul a fost populat cu pește, în special crap, și „iezit cu lână”. De asemenea, pentru a demonstra că este iaz domnesc, Ștefan Cel Mare ar fi aruncat în apele lacului o știucă și un crap cu cercei auriți. Mai există o legendă ce spune că există demoni ce doresc sacrificii. Câteodată se aud zgomote înfricoșătoare de pe malurile lacului.
O mie de hectare de paradis acvatic
Dincolo de legende, specialiștii susțin că iazul a fost creat de mâna omului. Cel mai probabil, între secolele XVII și XVIII. În monografia lui Ștefan Ciubotaru, dedicată comunei Sulița, putem regăsi paragrafe în care se vorbește despre momentul amenajării lacului de către țăranii din zonă.
”Au lucrat în grup şi au avut în fruntea lor un vătaf. S-au consumat cantităţi impresionante de mâncare şi băutură, care au fost puse la dispoziţia şantierului de către stăpânul moşiei.”, se arată în monografie.
Extinderile au continuat și în perioada comunistă. În anii ’70 s-a construit barajul și centura de beton a iazului. Odată cu căderea comunismului și legea retrocedării, oamenii și-au căutat dreptate prin tribunale. În momentul de față, o bună parte din iaz se află în exploatație piscicolă privată. Suprafața ar fi de peste o mie de hectare, unde se pot găsi o mulțime de specii de pești.