Ianis Hagi, lovitură cruntă. Scoțienii au făcut anunțul

Ianis Hagi, lovitură cruntă. Scoțienii au făcut anunțul

Rangers s-a impus în meciul disputat miercuri seară cu St. Johnstone, însă Ianis Hagi nu a impresionat. Internaționalul român a fost integralist în trupa alcătuită de Steven Gerrard, dar a avut o evoluție ștearsă pe toată durata meciului.

Ianis Hagi a primit nota 4!

Ca o consecință, publicația Scottish Sun i-a acordat nota 4. Cea mai mare notă de la Rangers a fost însă 8 și a fost primită de trei jucători: McLaughlin, Barisic și Aribo.

În schimb, publicația Herald Scotland a fost puțin mai darnică, notându-l cu 6 pe Ianis, însă a remarcat că n-a făcut un meci strălucit.

„A colaborat bine cu Aribo, Kent și Morelos, însă mai are până să se ridice la nivelul lor”, a scris sursa în cauză.

Ianis Hagi a fost trimis în partea dreaptă a liniei ofensive. Nu a înscris și nici nu a oferit vreo pasă de gol. Hagi Jr. a încercat să facă multe, dar a reușit destul de puține. Totuși, s-a remarcat totuși prin câteva pase de efect și o ocazie bună avută în minutul 90.

Una dintre ele a fost pentru Aribo, înaintea golului doi marcat de Ryan Kent, în minutul 45. Acesta a fost un moment apreciat de fanii lui Rangers pe rețelele de socializare. ”Pasa a fost incredibilă”, a scris un suporter pe Twitter.

Criticat pe rețelele de socializare

Din nefericire pentru Ianis Hagi, cei mai mulți susținători ai lui Rangers l-au taxat dur pentru slaba evoluție. ”Ianis Hagi nu a început încă acest sezon. Mai are timp să se regăsească, știm că are abilitatea să facă asta”, a mai scris cineva pe Twitter.

”Rezultat bun, dar performanță slabă. Hagi a fost slab. Lent, posibil chiar dezinteresat”, a mai adăugat cineva. ”Ar putea fi o risipă completă de bani”, a reacționat un fan al scoțienilor.

Rangers a câștigat cu 3-0 meciul care a fost disputat pe teren propriu, după golurile ce au fost marcate de Barisic (min.21), Kent (min.45+2) și Aribo (min.49).

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI