Ianis Hagi, dezamăgire pe teren la meciul de aseară. Ce s-a întâmplat chiar înainte de bătaie

Ianis Hagi, pe un teren de fotbal

Succesul cu Standard (2-0) a avut de toate. Lupte aprige pentru minge, emoții, un gol fenomenal de la centrul terenului și cadou neașteptat pentru Ianis; totul încununat cu o bătaie generală, pe gazonul din Liege.

Ianis, departe în meciul cu Standard. Ce s-a întâmplat înainte de bătaie

La a 22-a aniversare, Ianis Hagi a publicat un mesaj de mulțumire pentru toți cei care i-au fost aproape și i-au dat gânduri pozitive.

„Excelent start de sezon în Europa League. Performanță solidă a echipei și trei puncte câștigate în deplasare. Nu putea fi mai bine pentru a celebra ziua mea. Mulțumesc tuturor pentru felicitări”, a fost mesajul sportivului.

Altercație cu staffului lui Standard 

Pe teren, însă, nu a strălucit. A existat un gol, dar nu a fost al lui, iar la final a fost și o bătaie generală, pe gazonul din Liege.

„Joc fotbal profesionist din 1998, însă acesta e cel mai frumos gol văzut live, cu ochii mei. A fost un moment de geniu, execuție de clasă mondială. Nu cred că voi mai fi martorul unuia mai bun!”, a declarat uimit Steven Gerrard, antrenor al echipei de fotbal Rangers.

Jamaicanul Kemar Roofe a închis tabela cu un lob magnific, balonul plin de apă neîmpiedicându-l să șuteze perfect peste portarul Bodart.

Conflict cu stafful gazdă

Același jamaican a aprins scânteia scandalului, după fluierul final, când avut o altercație cu un membru al staffului lui Standard. În scurt timp, și-au făcut apariția și Zinho Vanheusden, apoi și Morelos și unii colegi de la Rangers. Din acel punct, situația a scăpat de sub control.

Ianis Hagi nu a participat la răscoală, însă nici nu s-a făcut remarcat în teren în alte feluri. Poate doar cu șutul de la 30 de metri, aproape de gol. A primit și un cartonaș galben în prima repriză, fiind înlocuit de Gerrard în minutul 67.

Rangers este acum la egalitate cu Benefica în fruntea grupei D. Portughezii au câștigat cu 4-2 în deplasarea de la Lech Poznan, iar, în următoarea etapă din Europa League, echipa lui Ianis Hagi va primi vizita celor de la Lech.

Roofe, golul anului

Colegul de echipă a lui Hagi a înscris de la jumătatea terenului. Atacantul jamaican a surprins portarul departe de poartă, în minutul 93, și a șutat de la jumătatea terenului, într-un meci desfășurat în ploaie. Fotbalistul a stabilit, astfel, scorul final al partidei. Înainte de reușită, el a trecut printre trei jucători ai lui Standard Liege. Golul înscris de Roofe aduce aminte de cel înscris de Borja Valle la meciul dintre Dinamo și FC Botoșani.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI