Ianis Hagi, aproape de plecarea de la Rangers! Anunțul zilei din Italia, cluburile care vor să-l transfere

de: Sabina Anastasia
16 07. 2023

Transferul lui Ianis Hagi de la gruparea Glasgow Rangers ar putea să se concretizeze în vara anului 2023, potrivit celor mai recente informații. Mai multe cluburi de fotbal monitorizează activitatea sportivului român și sunt pregătite să îi facă oferte. Ce știm în prezent.

Glasgow Rangers nu-l mai vrea pe Ianis Hagi

În ultimele săptămâni, presa străină, dar și cea centrală au vorbit despre transferul lui Ianis Hagi la o altă echipă de fotbal. Asta în circumstanțele în care se presupune că tânărul de 24 de ani nu vrea să rateze sezonul viitor și să ajungă în rezervă.

Jurnaliștii din Scoția au aflat, în luna inie, despre faptul că reprezentanții grupării Glasgow Rangers încearcă prin orice mijloace să scape de internaționalul român. Potrivit celor mai recente informații, sportivul nu și-a revenit complet după ultima accidentare suferită.

Ianis Hagi nici măcar nu a reușit să se apropie de forma sportivă de care a dat dovadă înainte de ultima accidentare, potrivit jurnaliștilor de la Ibrox Noise, astfel încât conducerea clubului Glasgow Rangers a transmis că nu mai are nevoie de el în echipă.

Transferul fotbalistului are șanse să se materializeze în vara curentă, o posibilă destinație pentru mijlocaș fiind Italia, potrivit unui jurnalist italian, care a dezvăluit că mai multe cluburi de fotbal din serie A îl monitorizează pe român și sunt pregătite să îi facă o ofertă.

Cluburile care vor să îi facă oferte românului

Până în prezent, presa străină a vorbit despre gruparea Lecce ca o posibilă destinație pentru Ianis Hagi, aceasta încheind sezonul precedent de serie A pe locul 16, primul de deasupra pozițiilor retrogradabile. Nu este, însă, singura care l-a luat în vizor pe tânărul român.

Jurnalistul italian Rudy Galetti, colaborator la Sport Italia și Sky Sport Italia, a fost contactat de publicația Give Me Sport pentru a-i oferi noi detalii despre situația lui Ianis Hagi. Ziaristul a dezvăluit că mai multe cluburi din serie A vor să îi facă oferte în vara curentă fotbalistului.

„Există informații noi de partea celor de la Rangers. Unele cluburi din Serie A îl urmăresc pe Ianis Hagi. După experiența sa la Fiorentina, există o oportunitate de a reveni în Italia.

Momentan, sunt doar contacte preliminare, dar să fim cu ochii pe ilustrul fiu care în următoarele zile ar putea să fie în centrul unor evenimente din piață”, a declarat Rudy Galetti, potrivit givemesport.com.