Ianis Hagi, amenințat de cine nu se aștepta: ‘Să nu intre pe teren’. Reacție incredibilă

de: Năstase Mirabela
21 02. 2021

Sunt amenințări incredibile la adresa fiului lui Gică Hagi, și anume, Ianis Hagi. Pentru că se apropie meciul României cu Macedonia de Nord, un fost coleg al ”Prințului” a și început un soi de ”război psihologic”.

Ianis Hagi, amenințat de cine nu se aștepta

De altfel, macedonenii sunt încrezători că pot să obțină un rezultat bun cu naționala lui Mirel Rădoi, iar pentru asta sunt pregătiți să dea ce e mai bun pe teren, indiferent de cât de agresivi vor fi. Prin urmare, un fost jucător de la Viitorul i-a avertizat pe foștii săi colegi, și anume, Florin Tănase și Ianis Hagi, că nu vor avea viață ușoară cu selecționata balcanică.

Boban Nikolov a fost unul dintre jucătorii care s-au făcut remarcați la echipa Viitorul. Acum, acesta evoluează în Italia, în Serie B, la Lecce. Acesta se pregătește pentru reunirea cu foștii lui colegi, în meciul de la Ploiești, care va fi peste o lună.

”Am vorbit cu Ianis Hagi și Florin Tănase. Le-am spus că, dacă eu sunt pe teren, să nu intre că o să fie rău. Eu sunt mijlocaș, așa că o să fiu rău, o să îi atac dur, nu e de glumă”, i-a „amenințat” acesta, în glumă, pe foștii săi coechipieri.

Tot acesta a recunoscut pentru Telekom că selecționata lui nu este favorită în fața oamenilor lui Mirel Rădoi.

”România are tradiție, are echipă bună, o să fie un meci frumos. Noi avem șansa a doua, dar vom lupta pentru ea. De abia aștept să mă văd cu prietenii mei de la Viitorul, chiar ne bucurăm că vom juca împreună, a spus mijlocașul, despre partida de pe Ilie Oană”.

Acest fotbalistul n-a întâlnit însă România la nivel de selecționată decât la tineret. Acolo, acesta a evoluat împotriva tricolorilor mai mici, iar atunci Macedonia a învins cu 2 la 1.

„Jucau Tănase, Bălașa, Mitriță, colegii mei. Noi am învins, așa că sper ca acest lucru să se repete. Trebuie norocul să țină cu mine în continuare, a spus fotbalistul lui Lecce.

Mirel Rădoi, probleme înainte de meciurile din luna martie

Selecționerul Mirel Rădoi are însă mari probleme înainte de a demara campania de calificare la Mondialul de anul viitor, din Qatar. Unde mai pui că vine și partida cu Germania. După retragerea lui Tătărușanu, decize care a surprins pe toată lumea, România a rămas fără portarul titular. Mai mult decât atât, tricolorii trebuie să rezolve și situațiile din atac, acolo unde Alibec și Florin Andone nu vor fi disponibili. Mirel Rădoi dispune însă câteva soluții la îndemână, doar că el trebuie să o găsească pe cea mai bună, în speranța că România nu va suferi o nouă dezamăgire.