Ianis Hagi a vrăjit o legendă a fotbalului mondial. Ce a putut să spună după ce l-a văzut pe fiul „Regelui”

de: Marian Cărăvan
04 03. 2020

Fotbalistul român în vârstă de 21 de ani traversează o perioadă fastă la Glasgow Rangers, în Scottish Premiership. Cu evoluțiile sale, Ianis Hagi a vrăjit o legendă a fotbalului mondial. Urmarea firească au fost laudele la adresa fiului „Regelui”.

Ianis Hagi a vrăjit o legendă a fotbalului mondial. Declarație surprinzătoare

Prestațiile internaționalului român au fost observate de un fotbalist de legendă, portughezul Luis Figo, ajuns acum la vârsta de 47 de ani. Fost fotbalist la Sporting, Barcelona, Real Madrid și Inter, Figo are numai cuvinte de laudă la adresa lui Ianis Hagi, ieșind în prim-plan cu o declarație surprinzătoare. Bun prieten cu Gică Hagi, despre care spune că e cel mai bun fotbalist român din toate timpurile, Figo se arată încântat de ceea ce a văzut în jocul lui Ianis.

„Am fost la București pentru tragerea grupelor EURO, m-am simțit bine acolo, alături de prietenii mei români. Popescu, Hagi sunt prietenii mei, Chivu, la fel. Am și alți prieteni români care nu sunt jucători de fotbal. Am văzut că lui Ianis îi merge foarte bine acum. Ianis are sânge de fotbalist, tatăl lui a fost cel mai bun român din toate timpurile. Suntem prieteni, sunt foarte bucuros pentru ceea ce văd la Ianis”, a declarat Luis Figo pentru sport.ro.

Ianis Hagi a bifat 9 apariții pentru Glasgow Rangers, în toate competițiile, în actualul sezon. Până în acest moment, fiul ”Regelui” a marcat 3 goluri pentru scoțieni: două în Europa League, cu Braga, și un gol în campionat, cu Hibernian. 5 milioane de euro este cota de piață a internaționalului român, potrivit transfermarkt.com.

Echipa scoțiană la care joacă Ianis Hagi s-a calificat în optimile de finală ale Europa League în faţa portughezilor de la Braga şi va juca în faza următoare a competiţiei cu Bayer Leverkusen. În campionat, Rangers mai are şanse doar teoretice la câştigarea titlului – este pe locul 2, la 12 puncte în spatele lui Celtic, ce are un meci mai mult disputat.

După eşecul cu Hearts, managerul Steven Gerrard a spus că acesta este cel mai nefericit moment pentru el de când a preluat-o pe Rangers, în vara lui 2018. Presa a speculat atunci că fostul mare mijlocaş englez s-ar putea despărţi de echipa cu care are contract până în 2024. Gerrard a declarat însă că va rămâne antrenorul lui Rangers şi nu s-a gândit să renunţe după eliminarea din Cupa Scoţiei.