Ianis Hagi a primit decizia, cu mare tristețe. Anunțul lui Mirel Rădoi

de: Ștefan R. Apostol
04 09. 2020

După o pauză competițională destul de lungă, datorată pandemiei, echipa națională a României va reveni, în această seară, pe teren, împotriva Irlandei de Nord, într-un meci care face parte din Liga Națiunilor.

Ianis Hagi a primit decizia, cu mare tristețe

Unul din jucătorii noului val, Ianis Hagi, în relativ scurtul timp de când a intrat în fotbalul profesionist, a demonstrat că este vrednic de numele pe care-l poartă, iar rezultatele s-au văzut în contractul pe care acum îl are la Glasgow Rangers, unde este foarte bine văzut, atât de colegi, antrenor, dar mai ales de fanii echipei scoțiene. Era de așteptat ca după asemean rezultate, actualul selecționer al Naționalei, Mirel Rădoi, să-l convoace la lot pentru meciul din această seară, de la ora 21:45, împotriva Irlandei de Nord, în cadrul Ligii Națiunilor. Dar ceea ce se aștepta Ianis, se pare că nu a fost o decizie în favoarea sa, primită, spun sursele, cu tristețe de tânărul fotbalist.

Anunțul lui Mirel Rădoi legat de numărul 10

Multă lume, ca de altfel și subsemnatul, a crezut că odată venit la lot, tânărul Hagi va primi tricoul legendar cu numărul 10, tricou pe care și tatăl său l-a purtat cu mândrie pe vremea când juca. Realitatea ne-a demonstrat altfel, decizia lui Mirel Rădoi fiind cu totul alta, decât cea la care fanii tânărului Ianis Hagi se  așteptau.

Ianis Hagi a primit decizia, cu mare tristețe. Anunțul lui Mirel Rădoi

Conform declarațiilor selecționerului, numărul 10 pe teren, în meciul din această seară, va fi purtat de Alexandru Maxim, iar celălalt număr de legendă din Naționala României, numărul 7, îl va avea pe tricou Denis Alibec chemat și el la lotul Naționalei. Anunțul de dinaintea meciului a venit în continuarea celor afirmate inițial de selecționer, în urmă cu o lună, când acesta declara că:

„Ianis este decarul meu! Jucătorul despre care noi credem că poate juca numărul 10 trebuie să vrea tricoul”, a afirmat Mirel Rădoi la Telekom Sport, potrivit Spotmedia.ro.