‘I-au terminat cariera Simonei Halep’. Anunțul cutremurător al lui Ion Țiriac, totul e clar

de: Ioana Bucur
25 06. 2023

Ion Țiriac, unul dintre cei mai cunoscuți jucători de tenis ai țării noastre, a dat un verdict dur în cazul Simonei Halep. Potrivit acestuia, cariera sportivei din Constanța este distrusă în urma scandalului de dopaj în care este implicată. Omul de afaceri este revoltat de modul în care este tratată românca.

Ion Țiriac, verdict dur în cazul Simonei Halep

Simona Halep este suspendată temporar din august 2022, de când a fost depistată pozitiv la un test antidoping. Românca a ratat deja participarea la primele două turnee de Grand Slam ale anului, ajungând pe locul 40 în clasamentul WTA.

Luna trecută, sportiva a primit o nouă lovitură, după ce s-a anunțat că o a doua încălcare a regulamentului antidoping a fost descoperită în cazul ei, specialișii observând unele nereguli în pașaportul ei biologic.

În timp ce Simona așteaptă cu nerăbdare ocazia de a-și susține nevinovăția, procesele ei au fost amânate de mai multe ori, la cererea Agenţiei Internaţionale de Integritate a Tenisului (ITIA).

Te-ar putea interesa și: Nadia Comăneci intervine în „scandalul Simona Halep”. Mesaj superb, de nota 10, al „Zeiței de la Montreal”

„I-au terminat cariera Simonei, iar cineva trebuie să răspundă”

Situația este urmărită îndeaproape de Ion Țiriac. Afaceristul este revoltat de modul în care este tratată românca, afirmând că, din punctul său de vedere, cariera ei a fost distrusă.

„După părerea mea, i-au terminat cariera Simonei, iar cineva trebuie să răspundă aici. Cât poate să ceară Simona? 100 de milioane, 200? Cine-i vinovatul? Cineva, totuși e vinovat, însă e trist ce se întâmplă cu Simona.

Nu o compar că suntem noi români sau nu știu ce. Atunci când cineva îți dă o palmă, dacă nu îi dai două înapoi – m-a învățat tatăl meu acum 80 de ani – înseamnă că ești slugă și numai în genunchi.

Suntem români și asta ne-o merităm. Că dacă am sta în picioare, în loc sa stăm… Capul plecat, sabia n-o trage, ții minte?

Am stat în picioare atât la Sydney, când a fost treaba, am stat în picioare când mi-a cântat imnul greșit în SUA la deschiderea oficială a Cupei Davis și am ieșit de pe teren. Pentru mine, să fiu român a fost o mândrie. Așa a fost și rămâne. Acum, ăștia suntem noi românii și așa defilăm”, a declarat Ion Țiriac pentru AS.ro.

Te-ar putea interesa și: O româncă a ajuns mai bogată decât Ion Țiriac. Cine este faimosul milionar care a luat-o de soție