Horoscop zilnic miercuri, 7 septembrie 2022. Zodia care primeşte o moştenire, vin bani frumoşi de unde nu se aşteaptă

de: Astrolog Mădălina Manole
06 09. 2022

Luna traversează astăzi zodia Vărsător și este susținută de un aspect benefic pe care îl formează cu Mercur din zodia Balanță. Configurația astrologică a zilei ne susținem în dialog, în raționament și vom avea idei bune, vom găsi soluții ingenioase la problemele cu care ne confruntăm. În plus, ne vom exprima liber și fără restricții gândurile. Țineți cont că deciziile luate acum nu sunt definitive, dat fiind că zilele următoare Mercur va intra în retrogradare.

Horoscop zilnic 7 septembrie

Recomandare! Citiți horoscopul atât pentru zodie, cât și pentru semnul de ascendent.

Horoscop Berbec/ Ascendent Berbec

Un prieten, un asociat sau o persoană din anturaj îți apreciază cu adevărat munca și te poate ajuta să obții un contract sau să intri într-un proiect important. Este foarte probabil ca astăzi să discuți termenii și condițiile unui contract, însă lasă loc de revenire.

Horoscop Taur/ Ascendent Taur

Bun este o zi destul de importantă din punct de vedere profesional. S-ar putea să primești niște aprecieri din partea unor persoane importante, însă mai mult de atât, ți se pot face niște propuneri de noi proiecte profesionale sau poate chiar propunerea unui nou loc de muncă. Astfel îți poți crește și veniturile. Nu te grăbi să iei o decizie finală.

Horoscop Gemeni/ Ascendent Gemeni

Contextul astrologic al zilei te îndeamnă la distracții, la ieșiri cu prietenii și chiar la plimbări romantice alături de persoana iubită sau alături de persoana care îți place. Răspunde afirmativ invitațiilor primite pentru că s-ar putea să cunoști persoane importante, care să se dovedească de ajutor pe viitor.

Horoscop Rac/ Ascendent Rac

Contextul astrologic al zilei ajută nativii care au de rezolvat un context financiar sau juridic. Poți intra în posesia unor acte de moștenire a unor bani și bunuri materiale sau poate chiar reușești să vinzi un imobil. Pe de altă parte nu este exclus că în viața sentimentală să ai parte de o reîntâlnire cu cineva din trecut care să te bulverseze.

Horoscop Leu/ Ascendent Leu

Luna va tranzita astăzi sectorul relațiilor și parteneriatelor tale și, grație aspectului benefic pe care îl formează cu Mercur din casa comunicării, te susține atât în dialogul cu persoana iubită, cât și în negocierile profesionale. Este o zi bună pentru lămuriri și împăcări. Bun

Horoscop Fecioară/ Ascendent Fecioară

Te bucuri de idei bune la locul de muncă, idei care îți pot aduce o creștere a profitului. Poate fi vorba de o schimbare de program sau poate fi vorba de asumarea unor sarcini noi plătite suplimentar. Te înțelegi destul de bine cu colegii și vă sprijiniți reciproc în activități.

Horoscop Balanță/ Ascendent Balanță

Mercur se află în zodia ta, iar Luna îți tranzitează sectorul iubirii, prin urmare poți profita de acest context astrologic pentru a cuceri persoana care îți place. Pe de altă parte, este un context benefic să-ți exprimi afecțiunea, să-ți recunoști sentimentele și să te bucuri de momente romantice alături de persoana iubită. Comunicarea cu copiii este susținută de astre, așa că profită să stai de vorbă cu aceștia și să-i descoperi mai mult.

Horoscop Scorpion/ Ascendent Scorpion

Tranzitul Lunii de astăzi te ajută să comunici mai ușor cu familia, chiar și pe subiecte care până acum au trezit tensiuni. Aveți toate șansele să ajungeți la o viziune comună, însă ține cont că s-ar putea să te confrunți cu situații neașteptate care se petrec în locuință și care îți pot da tot programul peste cap.

Horoscop Săgetător/ Ascendent Săgetător

Bb apelează cu încredere la ajutorul prietenilor sau la ajutorul unor cunoștințe dacă ai de obținut acte, avize sau aprobări. Nu amâna depunerea unor cereri. Pe de altă parte s-ar putea să ai parte de niște negocieri și discuții importante care vizează participarea ta într-un proiect de grup.

Horoscop Capricorn/ Ascendent Capricorn

Luna trece prin sectorul tău financiar și poate aduce discuții legate de bani, posibil chiar renegocieri ale unor responsabilități profesionale remunerate suplimentar. Este o zi bună să-ți faci un plan prin care sa achiți o datorie.

Horoscop Vărsător/ Ascendent Vărsător

Tranzitul lunii prin zodia ta te avantajează din toate punctele de vedere. În primul rând te vei exprima mai ușor și vei spune ceea ce simți și gândești și în al 2-lea rând vei avea idei creative și vei găsi soluții originale pentru ați rezolva problemele cu care te confrunți. Ai inspirație și fler în dialog și negocieri.

Horoscop Pești/ Ascendent Pești

Încearcă să ai mai multă grijă la ceea ce se petrece astăzi în jurul tău pentru că, fie poți dezvălui niște secrete, fie poți afla despre niște trădări, infidelități și jocuri de culise ale asociaților. Ești mai suspicios decât de obicei și s-ar putea să te confrunți cu o stare emoțională destul de apăsătoare.

Horoscopul zilei de 7 septembrie este realizat de astrologul Mădălina Manole și oferă previziuni complete pentru fiecare zodie bazate pe contextul astrologic al momentului.

Facebook/ Instagram: madalina.manole.astrolog

Vă anunțăm că acest conținut este proprietatea exclusivă PLAYTECH.RO, iar preluarea lui în limita a 300 de cuvinte se poate face doar citând sursa cu link activ! Nerespectarea acestei reguli poate atrage după sine penalități de natură penală sau civilă!