Horoscop zilnic 11 august. Zi plină de conflicte și probleme pentru două zodii

de: Astrolog Mădălina Manole
10 08. 2021

Horoscop zilnic 11 august. Mercur, planeta comunicării și rațiunii, se pregătește să iasă din zodia Leu, însă nu înainte de a face o opoziție cu Jupiter, planeta expansiunii, din Vărsător. Acest context astrologic ne cere, la modul general, să găsim echilibrul între mintea rațională și cea intuitivă, să avem încredere în ce gândim, să ne susținem punctul de vedere, dar să ascultăm și părerile celorlalți. Atitudinea de atotștiutor ne poate face să pierdem informații importante.

Horoscop zilnic 11 august

Recomandare! Citiți horoscopul atât pentru zodie, cât și pentru semnul de ascendent.

Horoscop Berbec/ Ascendent Berbec

Folosită constructiv, opoziția de astăzi te poate ajuta să ai idei îndrăznețe și creative despre cum să atingi succesul în proiectele tale. Este important să fii atent și la detalii atunci când îți faci planurile de viitor, dar să nu pierzi din vizor imaginea de ansamblu. Ai grijă la relațiile cu cei apropiați pentru că nevoia ta de a avea dreptate cu orice preț te poate face să exagerezi.

Horoscop Taur/ Ascendent Taur

Nu te grăbi să-ți dai cu părerea în chestiuni profesionale și nici nu lua decizii importante ce vizează cariera, mai ales dacă te simți mânat de orgolii. Ai grijă ce vorbești și cum vorbești pentru că-ți poți afecta imaginea. Pe de altă parte, nu ține cu tot dinadinsul să ai dreptate într-o chestiune de familie pentru că poți avea parte de tensiuni cu cei dragi.

Horoscop Gemeni/ Ascendent Gemeni

Ești foarte vorbăreț și te implici în tot soiul de dialoguri și dezbateri, dar ai grijă să asculți și opiniile celorlalți. Dacă vei crede că tu deții adevărul absolut s-ar putea să pierzi multe informații utile și, în plus, să intri și în conflicte. Mai bine pune întrebări acolo unde nu știi, dă dovadă de înțelepciune, iar dacă ai de semnat acte, contracte, apelează la sprijinul specialiștilor, indiferent dacă nu îți este total străin domeniul.

Horoscop Rac/ Ascendent Rac

Azi ai grijă la tot ce ține de bani, în special la deciziile financiare pe care le iei pentru că ai tendința de a vedea totul într-un mod mult prea optimist. Nu-ți face mari speranțe dacă aștepți o sumă de bani să-ți intre în conturi și nu cheltui în baza acesteia. Oricum, azi ar fi de preferat să nu faci cheltuieli excesive, cu atât mai mult dacă nu nu sunt banii tăi.

Horoscop Leu/ Ascendent Leu

Ai idei mărețe și găsești soluții optimiste la problemele tale, însă ai grijă să nu te ia, de fapt, valul și să devii prea fantezist sau doar să te lauzi prea mult. Ține cont că tot ce gândești, speri sau îți dorești trebuie să fie și realizabil și să nu te bazezi prea mult pe sprijinul altora sau să consideri că poți să crești pe spinarea altora. Dacă vrei să atragi o persoană de partea ta, fă-o cu sinceritate și nu pretinde că poți oferi mai mult decât este cazul.

Horoscop Fecioară/ Ascendent Fecioară

Agitația din mintea ta te poate obosi peste măsură astăzi. Îți trec atât de multe gânduri prin cap încât va fi imposibil să extragi esența și să iei ce e mai bun pentru tine. Ar fi ideal să te retragi în liniște, să asculți muzică, să faci meditație și să apelezi la înțelepciunea nativă ori de câte ori ceva de irită și te scoate din minți. Nu te suprasolicita profesional și odihnește-te corespunzător.

Horoscop Balanță/ Ascendent Balanță

Ai mare grijă la obsesiile sentimentale, la tendința de a te iluziona prea ușor sau la tendința de a te lăsa purtat în aventuri amoroase ascunse. Dacă ai dileme sentimentale, stai de vorbă cu persoana în cauză și încearcă să lămurești situația sau cel puțin nu lua decizii astăzi. Pe de altă parte, nu te impune în discuțiile cu prietenii și încearcă să asculți și ce au aceștia de zis fără să ai senzația că deții adevărul absolut.

Horoscop Scorpion/ Ascendent Scorpion

Poți avea parte de tensiuni cu superiorii, de decizii profesionale care să te afecteze, fie financiar, fie personal. Dacă tu ești cel care trebuie să ia decizii, evită ziua de astăzi pentru a da un verdict. Nu te lupta pentru supremație, ci analizează în profunzime ce-și dorește și sufletul tău. Posibil să faci cheltuieli prea mari pentru casă sau pentru confortul tău emoțional. Atenție la atașamentele puternice care te fac să pierzi contactul cu realitatea.

Horoscop Săgetător/ Ascendent Săgetător

Azi ai tendința de a-ți acorda prea mult credit, de a avea prea multă încredere în tine, în ideile tale și în raționamentul tău și poți pierde din vedere detalii importante. Dacă nu-i asculți și pe ceilalți, dincolo de faptul că poți da naștere conflictelor, te poți păcăli singur. Evită persoanele care vor să te provoace cu orice preț și evită să semnezi acte, contracte sau cere sfatul specialiștilor.

Horoscop Capricorn/ Ascendent Capricorn

Poți profita de aspectele zilei pentru a corecta o greșeală sentimentală sau o atitudine greșită pe care ai avut-o în relația cu copiii. Pe de altă parte, evită cheltuielile excesive și nu crede că poți cumpăra cu bani încrederea cuiva. Dacă ai de semnat acte, de discutat contracte, fii atent la detalii și nu-ți acorda încrederea prea ușor.

Horoscop Vărsător/ Ascendent Vărsător

Azi ai tendința de a fi prea optimist și îți poți supraevalua ideile, neascultându-i și pe ceilalți. S-ar putea să nu fii atent la detalii și să vezi doar imaginea de ansamblu. Este bine să ai încredere în tine, însă asta nu înseamnă că toți ceilalți te mint. Ai grijă la tensiunile care pot să apară cu cei din jur din cauza felului tău de a comunica cu ceilalți, mult prea superior și arogant. De asemenea, evită să faci promisiuni și nici tu nu crede promisiunile celorlalți. Atenție la semnarea contractelor!

Horoscop Pești/ Ascendent Pești

S-ar putea să intri în conflicte cu colegii de muncă, să ai impresia că nu vor să te ajute, că te vorbesc pe la spate sau să te simți criticat de aceștia pentru că nu ești dispus să-ți oferi ajutorul. Dacă vrei să-ți îmbunătățești starea generală, să-ți odihnești mintea agitată, azi ai putea lua niște decizii vizavi de stilul de viață și de rutina zilnică.

Horoscopul zilei de 11 august este realizat de astrologul Mădălina Manole și oferă previziuni complete pentru fiecare zodie bazate pe contextul astrologic al momentului.

Facebook/ Instagram: madalina.manole.astrolog

Vă anunțăm că acest conținut este proprietatea exclusivă PLAYTECH.RO, iar preluarea lui în limita a 1100 de cuvinte se poate face doar citând sursa cu link activ! Nerespectarea acestei reguli poate atrage după sine penalități de natură penală sau civilă!