Horoscop săptămâna 18-24 septembrie cu Mariana Cojocaru. Zodia pusă pe jar de Soarele în Balanță VIDEO EXCLUSIV

de: Irina Maria
15 09. 2023

Horoscop săptămâna 18-24 septembrie 2023 este prezentat de astrologul Mariana Cojocaru în cadrul rubricii AstroPlay de pe YouTube Playtech Știri. Vom avea o săptămână cu un eveniment astral major: echinocțiul de toamnă de pe data de 23 septembrie, la ora 21:49 de minute. Din punct de vedere astronomic și astrologic, abia acum începe cu adevărat toamna în zodiac, dar și pe Pământ.

Horoscop săptămâna 18-24 septembrie 2023

23 septembrie 2023, adică 23 de 2 ori sau 2 numere în oglindă, cum se spune în numerologie. Numerele ne dau un plus de agilitate pe intelect, parcă ne vin ideile mai repede atunci când comunicăm. Susține partea de parteneriat și inima, deschide plexul solar, unde inima caută mângâiere, susținere.

Longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180 de grade, punctul autumnal indică trecerea lui din emisfera nordică în cea sudică, poziționându-se pe ecuatorul ceresc, de aceea răsare și apune din punctele cardinale est și vest. Durata zilei va fi egală cu cea a nopții, apoi începe să scadă. Excepție fac zonele polare.

Cu alte cuvinte, Soarele intră în Balanță, puneți-vă centurile de siguranță! Să vă țineți bine de acum, bine de tot, o să vedeți ce va urma! Când arde, arde, când începe gâlceava… fugiți! Previziunile vin cu mesaje puternice și deloc întâmplătoare. E important ca nativii să înțeleagă ce îi doare și care sunt căile de rezolvare sau vindecare.

Berbec / Ascendent Berbec

Horoscop săptămâna 18-24 septembrie. Nativii din zodia Berbec au afacerea, cariera, jobul sau planul social vizate de echinocțiul de toamnă din 2023. Poate să țină de relația cu străinătatea, adică o dezrădăcinare de oraș sau de țara natală. Vorbim de aspecte karmice complexe, neînțelese și chiar grave. Pentru alții pot începe acum provocări sau drame existențiale care țin de dragoste, familie, de matrimonial, de căsătorie sau concubinaj. Echinocțiul de toamnă indică faptul că vă veți gândi la plusuri și la minusuri, dacă relația merită sau nu, de ce ați ajuns să vă puneți întrebări de genul acesta… Aveți aspecte care indică faptul că sunteți într-o zonă marcată de dileme și probleme, provocări.

Taur / Ascendent Taur

Nativii din zodia Taur se gândesc de ce s-au lungit anumite probleme sau de ce nu s-au putut rezolva, de ce merg înfrânați de vreo 2 ani. Pentru că, a nu găsi rezolvarea sau cheile pe destin legat de așa ceva pune o presiune fantastică pe ei. Le este teamă de necaz, alții se gândesc că aceste blocaje sunt mult prea grele pentru un suflet de muritor. Căile, practic, de deblocare sunt cu totul altceva. Important este să înțeleagă esența: de ce au ajuns acolo, de ce această înlănțuire de evenimente? Pot să anticipeze necazuri. Bagă coarnele la înaintare, sunt foarte încăpățânați, fac ei ceva. La unii, sănătatea va avea de suferit, la alții libertatea, cariera, businessul sau jobul.

Horoscop săptămâna 18-24 septembrie. Gemeni / Ascendent Gemeni

Nativii din zodia Gemeni vor avea un vânt al schimbării, adus de echinocțiul de toamnă din 2023. Se pornește un vânt care nu mai este liniștit, cuminte și temerar ca odinioară. Mulți abia și-au tras sufletul după 2 ani grei, au avut o perioadă un pic mai relaxată, detensionată, liniștită, și parcă din nou se agită apele, spiritele. Începe iar dansul stelar, dar la temelie stau dragostea și/sau copiii. Metaforic vorbind, de aici se ramifică pomul, se dezvoltă crengile sau se taie cele care nu mai sunt bune, se poate smulge copacul din rădăcini etc.

Rac / Ascendent Rac

Horoscop săptămâna 18-24 septembrie. Nativii din zodia Rac vor avea momente destul de complexe, grele, de meditație. Stați în cumpănă, anticipați, previzionați că vă va ajunge cuțitul la os. Uitați-vă la ce se întâmplă în exterior, la planul social, la tensiunile care există în societatea noastră și mulți vor simți presiunea ei. Dar este o corelație directă la echinocțiul de toamnă din 2023 cu Racul.

Leu / Ascendent Leu

Nativii din zodia Leu au opoziția lui Lilith cu Saturn retrograd care nu îi lasă să fie așa cum își doresc. Sunteți înfrânați, destinul pare gripat, poate să aibă nevoie de anumite reparații curente sau capitale. Veți avea parte de corsete astrale strânse, Lilith în Leu, fiind una din patroanele Scorpionului, nu se simte foarte bine. Opoziția pe care o face cu Saturn retrograd, care e considerat tot malefic ca și Lilith, nu înseamnă că trebuie să se întâmple o catastrofă. El atenționează și spune că, dacă altă dată erați ca Vodă prin lobodă, optimiști, visători și boemi, acum lucrurile nu mai stau deloc așa! Nu vă veți simți foarte comod. Un lucru e cert: există un mesaj al astrelor pe care nu îl înțelegeți, nu l-ați descifrat și vine cu o repetabilitate constantă și vă tot sâcâie, în ideea că o să vă dați seama despre ce este vorba. În altă ordine de idei, nu puteți înainta până nu știți care este acest mesaj, ce ascunde în subsidiar și de ce pune presiune pe voi.

Fecioară / Ascendent Fecioară

Horoscop săptămâna 18-24 septembrie. Nativii din zodia Fecioară au totul în relație în acest echinocțiu cu parteneriatele, colaborările, asocierile, cariera, business-ul, colegii, partenerii de muncă, lucruri care vă interesează de multă vreme. Iar unele parcă nu prind contur, nu se materializează. De ce? Pentru că discutăm de planetele care există în Pești și care vă atenționează să nu vă îmbătați cu apă limpede de izvor. Voi, în general, sunteți pragmatice, raționale și pământene. Poate că reușiți să faceți anumite analize corect vizavi de ceva, dar neținând cont de imaginea de ansamblu și de conjunctură, se spune că acolo unde ați realizat ceva cu o mână luați și cu două dați.

Horoscop săptămânal cu Mariana Cojocaru

Balanță / Ascendent Balanță

Nativii din zodia Balanță vor avea Soarele în zodia lor, la echinocțiul de toamnă din 2023. Dintre toate zodiile, aici va fi cel mai greu. Pe urmă vin Berbecii, dar impactul mare e la acești nativi. Cele mai multe Balanțe vor suferi, diferă doar categoria: vârstă, sex, etapa din viață, etapele misiunii karmice etc. Vorbim de un bilanț karmic sau de un moment al adevărului, de faptul că există restricții pentru a ridica barierele și, până nu răspundeți corect la testele puse de Univers, nu puteți trece la etapa superioară. Testele diferă de la un nativ la altul.

Horoscop săptămâna 18-24 septembrie. Scorpion / Ascendent Scorpion

Nativii din zodia Scorpion vor avea schimbări bruște care țin de carieră, de vești șoc care pot veni pe sănătate, general vorbind. Acestea pot indica niște cauze profunde care nu pot fi scanate cu aparatele sau pus un diagnostic cert. Filonul cauzelor este foarte adânc și vine de undeva anume. În esență, trebuie să fie atenți la sănătate, la modul în care au lăsat loc de bună ziua, de modalitatea lor. Pot apărea bârfe și invidii dacă vă încurcați cu cine nu trebuie la locul de muncă, în afara casei etc. Toată perioada asta pare un pic mai relaxată decât ultimii 2 ani de zile, dar dintr-un punct de vedere, în funcție de aspectele fiecărui nativ de la naștere. Cei care nu au avut schimbări până în vară, cât axa karmică a fost în Scorpion și în Taur, se prefigurează de acum că vor veni ca și cum te-ai poziționa într-o intersecție și nu știi în ce parte să o iei, cum să alegi corect destinația. Poți să o iei pe o cale adiacentă, drumul să pară liber și la capăt să fie o înfundătură. La alții crește presiunea foarte mult, apar neplăceri.

Săgetător / Ascendent Săgetător

Nativii din zodia Săgetător, aventurierii zodiacului, au avut o perioadă mai relaxată până acum, dar ajunge! Săptămânile următoare sunt grele… și vor fi și mai grele! Începe tot ce înseamnă provocarea în prag de toamnă. Apar cutremure existențiale, la figurat, pentru mulți nativi, pentru unii și la propriu. Când Soarele trece dintr-o constelație în alta, când anticipăm datorită creionărilor ce țin de eclipse, petnru că echinocțiul de toamnă vine și cu astfel de aspecte, aceste cutremure existențiale vin pe ceva anume. Trebuie să înțeleagă nativii că pot fi aruncați din șa, deci să se ancoreze cât mai bine!

Horoscop săptămâna 18-24 septembrie. Capricorn / Ascendent Capricorn

Nativii din zodia Capricorn, a patra zodie cardinală care intră la echinocțiu de toamnă, ar trebui să cadă pe gânduri, dar nu în sensul rău. Sunteți oricum melancolici și meditativi, de fel. Trebuie să vă întrebați dacă v-ați îndeplinit misiunea karmică, dar care nu este identică deloc cu cea a carierei. Misiunea karmică este foarte importantă! Se spune că, dacă nu o îndeplinești pe pământ așa cum ai promis sus, în viața următoare vii cu foarte multe planete retrograde și îți va fi și mai greu să îți îndeplinești obiectivele, să îți ții promisiunea. Asta pentru că vei veni înapoi cu și mai multe planete retrograde. Ai promis, ți-ai luat un angajament și nu te-ai ținut de el.

Vărsător / Ascendent Vărsător

Nativii din zodia Vărsător au o opoziție Saturn retrograd cu Lilith care se apropie de constelația voastră și care începe să facă aspectul de opoziție cu Lilith, despre care vorbeam la Leu. Bate la voi un vânt al schimbării și bate din față, este ca și când mergeți împotriva vântului și plouă. Dar aveți mult curaj și multă determinare, e un lucru bun; vă încrâncenați. Saturn retrograd vă duce cu gândul la anumite studii, decizii care țin de așa ceva. Practic, e considerat cel de-al doilea patron, încorsetează, este un profesor care nu te lasă de capul tău. Dar are planuri pentru tine! Cine este prea exuberant, visător, primește un semnal de alarmă: lucrurile nu vor evolua cum cred ei. Vestea e că trebuie să fiți mai bine în realitate, mai raționali.

Citește și: Horoscopul dacic cu Mariana Cojocaru. Ce zodie ești și cum te-au descris strămoșii

Horoscop săptămâna 18-24 septembrie. Pești / Ascendent Pești

Nativii din zodia Pești vor avea aspecte prin care, practic, vor avea tendința să înoate împotriva curentului. Nicio problemă! Și somonii fac la fel, când vor să depună icrele. Nu e ceva nou, neprevăzut, șocant, dar vremurile sau aspectele care țin de echinocțiu anticipează că ceva va să vină. Nu trebuie să ne culcăm pe o ureche că lucrurile vor funcționa exact așa cum ne dorim. Suntem doar o picătură de apă în acest ocean existențial! Dar el nu ar fi la fel de mare și de frumos dacă nu ar fi plin de picături. Important e ca picătura să nu fie o lacrimă de suferință pe obraz, ci de fericire.

Citește și: Horoscopul inelelor cu Mariana Cojocaru. Cum sunt „chemate” de un anumit deget și de ce

  • Vă anunțăm că acest conținut este proprietatea exclusivă PLAYTECH.RO, iar preluarea lui în limita a 300 de cuvinte se poate face doar citând sursa cu link activ! Nerespectarea acestei reguli poate atrage după sine penalități de natură penală sau civilă! Horoscopul săptămânii este prezentat de astrologul Mariana Cojocaru în cadrul rubricii AstroPlay de pe YouTube Playtech Știri și de pe Facebook.