Horoscop 3-9 octombrie 2022. Zodia care are o săptămână dificilă

de: Ana Chivu
03 10. 2022

Specialiștii au adus noi detalii pentru cele 12 zodii ale horoscopului. Unii nativi au parte de o săptămână extrem de grea cu multe încercări. Aceștia trebuie să învețe lecțiile de viață pe care le primesc acum pentru că le vor fi de folos în viitorul foarte apropiat. Vin dezamăgiri pe bandă rulantă pentru câțiva nativi. Se anunță o perioadă agitată, dar nu trebuie să se descurajeze.

Horoscop 3-9 octombrie 2022: vești noi pentru zodii

Berbec: săptămâna asta ești mai productiv la locul de muncă și găsești soluții pentru multe din sarcinile pe care le ai. O să îți meargă lin.

Taur: stai foarte bine în sectorul iubirii și urmează vești din ce în ce mai bune. Scapi de confuziile sentimentale și treci la fapte. Te schimbi mult în bine din punctul acesta de vedere.

Gemeni: e timpul să îți îmbunătățești relațiile cu familia și să te împaci cu o anumită persoană sau să rezolvi câteva probleme legate de casă.

Rac: urmează să acorzi mai multă atenție unor probleme care trebuiau deja de o bună vreme rezolvate. Le-ai amânat, iar acum pare că apar noi situații care nu sunt ușor de rezolvat. Trebuie să iei decizii grele.

Leu: poți avea idei foarte bune pentru venituri în plus sau se poate să îți organizezi altfel bugetul. Există posibilitatea unor investiții.

Fecioară: observi cum ai început să te concentrezi mai bine pe ceea ce ai de făcut. Comunici mai ușor cu oamenii din jur și ai mare încredere în tine. Iei decizii bune în ceea ce urmează.

Balanță: întorci pe toate părțile o problemă din trecut. Analizezi foarte bine mersul lucrurilor și îți pui ordine în gânduri. Faci pace cu tine exact la momentul potrivit.

Scorpion: te împaci cu un prieten și ești din ce în ce mai sociabil și dornic să ieși la evenimente. Poți cunoaște astfel persoane importante care să te ajute. Se poate să fii mai stresat în weekend.

Săgetător: observi că te înțelegi mai bine cu superiorii și ajungi la o viziune comună așa cum îți dorești de o bună perioadă. Se poate face lumină și pe partea sentimentală.

Capricorn: vezi alte perspective în cazul unor probleme vechi și descoperi în urma unor cercetări detalii de care aveai nevoie în etapa în care ești.

Vărsător: poți clarifica niște neînțelegeri legate de viața intimă și poți să te detașezi de niște frici, anxietăți sau dependențe.

Pești: te poți împăca cu partenerul de viață și poți lua niște decizii importante legate de viața de cuplu. Este momentul să pui toate cărțile pe masă.