Horoscop 25 noiembrie – 1 decembrie 2024 cu Roxana Ivanciu. Zodia care trebuie să se izoleze VIDEO EXCLUSIV

de: Irina
22 11. 2024

Horoscop 25 noiembrie – 1 decembrie 2024, prezentat de astrologul Roxana Ivanciu în cadrul rubricii din fiecare vineri, la ora 14:00, pe site și pe canalul de YouTube Playtech Știri. Săptămâna aceasta vine cu noi provocări și experiențe inedite pentru nativii zodiacului european.

Horoscop 25 noiembrie – 1 decembrie 2024

Mercur intră în retrogradare! Nu semnați acte, salvați informațiile importante, păstrați bonurile de garanție, aveți mare grijă la obiectele dvs. E o perioadă în care se cam strică, sparg. Energia lui Mercur retrograd se duce pe interior, nu pe exterior. Este o perioadă bună să avem un dialog interior, sa reluăm planurile sau relațiile abandonate.

Pentru că atenția noastră e focusată pe interior acum, nu pe exterior, putem face tot felul de greșeli din neatenție. Fiți atenți când treceți strada sau pe unde puneți documentele importante. Suntem în energia de foc a Săgetătorului. Venus este în Capricorn, iar Marte în Leu. Mercur va retrograda în Săgetător, element de Foc.

Berbec / Ascendent Berbec

Marte este în Leu, vă trimite către explorare și învățare. Vă implicați în activități care vă stimulează mintea. Către dezvoltare personală și intelectuală. Veți avea satisfacții și e bine să vă focusați pe ele. Fiți deschiși la experiențe care vă îmbogățesc viața. Mercur e în Săgetător și vă implică în energia lui. Aveți grijă la ce semnați, ce citiți, cum mergeți cu mașina și cum vorbiți.

Taur / Ascendent Taur

Zile pline de schimbări semnificative în viața dvs. Aveți grijă la retrogradarea lui Mercur în Săgetător. Este pe casa finanțelor și a modului în care investiți banii. Fiți deschiși la noi experiențe, acceptați transformările care vin. E un moment bun pentru a vă reinventa și adopta noi perspective de viață. Puteți găsi noi modalități de a vă crește finanțele. Venus e în Capricorn și vă determină să fiți mai responsabili, curajoși și înfipți cu picioarele în pământ.

Gemeni / Ascendent Gemeni

Mercur intră în Săgetător și va retrograda aici. Veți fi vedetele săptămânii! Vine pe casa relațiilor, așa că focusul va fi pe ele. Veți avea discuții importante pentru a clarifica neînțelegerile cu partenerul, cu colaboratorii, cu clienții. Nu ezitați să vă exprimați sentimentele, să fiți deschiși și să vă ascultați cu multă răbdare partenerul. Să nu vă fie teamă să vă impuneți punctul de vedere. Grijă la modul în care răspundeți, la agresiunea din comunicare.

Rac / Ascendent Rac

Casa sănătății, a muncii și a rutinei este în prim plan. Trebuie să vă concentrați pe sănătate și pe bunăstare, să faceți ajustări în stilul de viață. Evitați supraîncărcarea mentală. Trebuie să aveți un regim echilibrat de alimentație, de relaxare. Energia trebuie să fie la cote maxime. Nu neglijați odihna!

Leu / Ascendent Leu

Romantismul este în prim plan! Marte este în Leu, sunteți romantici, dornici de iubire și aventură. Fiți deschiși la relații și experiențe noi. Creativitatea atinge culmi noi. Activitățile artistice sau hobbyurile vă vor inspira. Relațiile de dragoste vor avea succes mare, dacă sinceritatea și comunicarea vor fi deschise. Mercur retrogradează în Săgetător. Discuțiile sincere trebuie să beneficieze de răbdarea dvs.

Fecioară / Ascendent Fecioară

Mercur retrogradează în Săgetător pe casa a patra, a familiei și relația cu membri ei. Veți rezolva chestiuni domestice, casa și familia au nevoie de atenția dvs. Și vă place să vă ocupați de detalii. Puteți redecora căminul sau să creați un mediu mai plăcut locului în care stați. Timpul cu familia va întări relația cu ei. Aveți grijă la comunicare și exprimare. Puteți aduce conflict sau pace.

Horoscop săptămânal cu Roxana Ivanciu

Balanță / Ascendent Balanță

Comunicarea este cheia! Mercur retrogradează în Săgetător pe casa a treia, a comunicării. Puteți să vă împărtășiți ideile și să îi ascultați pe ceilalți. Puteți face călătorii scurte, care pot aduce relații sau perspective noi. Socializarea sau participarea la evenimente vă poate ajuta să vă extindeți relația de cunoștințe. Venus se află în Capricorn, vă cere maturitate și responsabilitate.

Scorpion / Ascendent Scorpion

Sectorul casei a doua, a finanțelor și valorii personale, este în centrul atenției. Veți analiza bugetul și veți face ajustările necesare. Poate o să aveți oportunități de a câștiga. Faceți investiții inteligente și gestionați atent resursele financiare. Dacă vreți să faceți o investiție importantă, cereți sfatul unui expert financiar. Mercur retrogradează și ce ține de acte, semnături, contracte necesită vigilență.

Săgetător / Ascendent Săgetător

Sunteți vedetele săptămânii! Soarele este aici și Mercur va retrograda și el. Este săptămâna transformărilor deoarece planetele sunt pe casa întâi, a corpului fizic și al relațiilor interumane. Puteți renunța la obiceiuri nesănătoase, puteți începe proiecte noi. Sunteți în proces de autodezvoltare și schimbări pozitive. Veți avea zile bune în relațiile dvs și în dezvoltarea dvs personală.

Capricorn / Ascendent Capricorn

Introspecția, meditația și modul în care sunteți în relație cu sufletul dvs, pentru a vă asculta ceea ce vă frământă cu adevărat, ce este ascuns și nu puteți scoate la suprafață… Acum puteți rezolva aceste lucruri deoarece Mercur va retrograda în Săgetător. Se deschide puternic dialogul interior cu sufletul dvs și poate scoate la lumină frământările, tot ce e blocat sau ascuns acolo. Petreceți timp în solitudine, ușor în izolare. Scoateți la suprafață ce vă doare.

Vărsător / Ascendent Vărsător

Vă aduceți în atenție casa grupului social, unde sunt prietenii. Veți comunica, mai ales că Mercur va retrograda în Săgetător. Vă ajută să vedeți persoanele care sunt de bun augur, cele cu care merită să aveți relații și dialoguri în continuare. Vă recomandăm să ieșiți din casă, să mergeți la evenimente, să vă extindeți cercul de cunoștințe. Fiți deschiși la noi relații, care vă pot influența pozitiv viitorul apropiat.

Pești / Ascendent Pești

Cariera e în prim plan, adică casa a zecea. Veți munci cu multă sârguință, dar veți avea multe rezultate, recunoaștere, dacă rămâneți determinați și focusați pe planurile dvs. Nu ezitați să vă asumați responzabilități extra, pentru a vă demonstra capacitățile. Mercur va retrograda în Săgetător și dialogul va fi mai mult pe interior, nu pe exterior. Puteți să vă aduceți noi idei, proiecte care vor rezona cu locul de muncă și cu cariera.

Podcast realizat în studiourile Pagina de Media.
CONTACT: contact@paginademedia.ro

  • Vă anunțăm că acest conținut este proprietatea exclusivă Playtech.ro, iar preluarea lui în limita a 300 de cuvinte se poate face doar citând sursa cu link activ! Nerespectarea acestei reguli poate atrage după sine penalități de natură penală sau civilă! Horoscopul săptămânal este prezentat de astrologul Roxana Ivanciu în cadrul rubricii de pe YouTube Playtech Știri și de pe Facebook Vocea.biz.