Horia Moculescu, îngrijorat pentru viața Marianei Moculescu. Ce promisiune i-a făcut fostului soț: ”M-a pus să jur!”. Exclusiv
Mariana Moculescu, a cărei mamă a murit de cancer la sân, se teme să continue seriile de analize recomandate de medici. Iată însă că, acum, la greu, ea a primit sprijinul fostului soț, compozitorul Horia Moculescu: ”Horia m-a pus să promit, să jur, că-mi fac și mamografia, deși tare mă tem!”, ne-a declarat Mariana Moculescu, exclusiv pentru Playtech Știri.
Ce promisiune i-a făcut Mariana Moculescu fostului ei soț, Horia Moculescu
Recent, medicii au diagnosticat-o pe Mariana cu formațiuni și cu pete la nivelul sânilor, recomandându-i o serie de analize amănunțite. Ea se teme însă să facă mamografia, de teama veștilor rele.
Cel care a încurajat-o este chiar fostul soț. Horia Moculescu a convins-o pe Mariana să se programeze la o clinică de specialitate, pentru continuarea investigațiilor:
”Mama mea a murit de cancer la sân, s-au adunat toate stresurile astea din viață. Am făcut o ecografie, dar doctorița m-a trimis neapărat să fac mamografia, după ce a văzut niște pete pe sân, niște formațiuni ciudate. Iar Horia, care știe prin ce a trecut mama mea, m-a sunat și mi-a zis așa: ”Mariana, cu sănătatea, cum stai? Dar, cu sânii? Tu aveai niște probleme, doctorița te-a trimis la mamografie. Ai făcut-o? Trebuie s-o faci! Auzi, promite-mi! Deci, ai promis, așa, bravo!”. I-am promis că o voi face, n-am scăpat de el, m-a pus să jur, se teme și el pentru viața mea, să nu fie ceva grav!”, ne-a declarat Mariana Moculescu, exclusiv pentru Playtech Știri.
Mama Marianei Moculescu s-a stins din viață din cauza cancerului la sân: ”A avut metastaze, toate oasele ei erau ciuruite!”
Marianei Moculescu îi e frică să nu moștenească diagnosticul crunt al mamei, care s-a chinuit enorm din cauza cancerului la sân:
”Mama a murit de cancer la sân, aveam 30 de ani, pe atunci. Am văzut toate fazele acestei boli, cu metastaze, a fost o invazie, oasele ei erau ciuruite, avea metastaze la creier, la ficat. A murit la Fundeni. A fost ceva traumatizant. Nidia era mică, dar tare a suferit, când a aflat: ”A murit mămăița?”, m-a întrebat atunci plângând. Tare a mai suferit, a fost o mare iubire între ele, cum nu există pe acest pământ.
Pe Nidia o mai lăsam la mama, la Galați, a îngrijit-o, a învățat-o să scrie, în primul an de școală învățătoarea a lăudat-o, la ședința cu părinții, că e la nivel de clasa a treia, că scrie, că citește foarte bine. Pe atunci, eram în divorț de Horia Moculescu, tocmai mă dăduseră afară de la Antena 1.
Mama era o doamnă, iar tata era un bărbat foarte frumos, semăna cu Iurie Darie, foarte curtat de femei. Mama a fost o sfântă, și-a văzut de educația copilului, la ea vorba era vorbă. Tuturor le dădea un sfat, îi calma, prietenii familiei ieșeau din casa noastră cu altă stare. Mama a lucrat la electrocentrală, în Galați. Părinții mei au vrut să fac liceul de muzică”.
Te-ar putea interesa și: De ce îl regretă Mariana Moculescu pe Horia Moculescu, la 23 de ani de la divorț. Ce legătură e acum între ei EXCLUSIV
Mariana Moculescu refuză să aibă un soț fără bani: ”Să-i plătesc eu cafeaua?”
Mariana Moculescu câștigă în jur de 1.000 de euro lunar, din pozele, în ipostaze sexy, postate pe un site pentru adulți, banii fiind obținuți din abonamentul celor înscriși:
”Reîncep activitatea, am făcut o pauză, de Paște. Eu din această activitate trăiesc, am cheltuieli, trebuie să plătesc lunar 370 de euro chiria la casă, plus vreo 500 de lei întreținerea. De aceea, nici nu m-aș mărita cu un bărbat fără bani, nu mă interesează, dacă nu e bogat, căci de aceea e bărbat, ca să aibă și el niște bani, acolo, să stau și eu liniștită. Ce să fac, dacă n-are, să-l scot eu la cafea, să-i cumpăr eu mâncarea, să-mi cumpăr eu pantofii și parfumul? La ce să vină în casa mea, dacă nu are mai nimic, doar ca să stea pe banii mei și să-mi provoace stări de nervi?”, ni s-a mai confesat Mariana Moculescu, exclusiv pentru Playtech Știri.