HoReCa a decis. Ce se întâmplă cu angajații care nu se vaccinează anti-covid-19

Ce se va întâmpla cu angajaţii HoReCa care refuză să se vaccineze împotriva covid-19

După luni întregi în care sectorul hotelier şi al restaurantelor a avut mult de suferit din cauza pandemiei, HoReCa a decis ce se întâmplă cu angajații care nu se vaccinează anti-covid-19. Daniel Mischie, preşedintele organizaţiei, a explicat totul într-o conferinţă de presă.

HoReCa, despre vaccinarea angajaţilor

În cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), Daniel Mischie, a precizat ce se întâmplă cu angajații care nu se vaccinează anti-covid-19. Deşi se doreşte ca cei care lucrează în acest sector să fie imunizaţi pentru a reveni cât mai curând la nomal, aceştia nu vor fi obligaţi să facă vaccinul.

“Trebuie să fim foarte clari: vaccinul este opţional. În această ţară, vaccinul este opţional, nu este obligatoriu. Ceea ce facem noi astăzi este să încurajăm, să explicăm oamenilor că dacă dorim să revenim la viaţa normală, putem grăbi acest proces prin vaccin.

Operatorii din industrie nu vor obliga angajaţii să se vaccineze, nu există această intenţie din punctul de vedere al operatorilor din HoReCa. Cred că mesajul trebuie să fie foarte clar pentru toată lumea: acest vaccin este opţional, nu este obligatoriu şi nu poate fi subiect de discriminare. Deci (nu vor exista situaţii în care, n.r.) nu poate participa la o conferinţă de presă decât cine este vaccinat, poate servi la masă numai cine este vaccinat, sau se poate urca în autobuz numai cine este vaccinat”, a precizat Daniel Mischie, conform celor de la Agerpres.

De asemenea, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, a declarat că oamenii de afaceri nu doresc, sub nicio formă, să îi oblige pe angajaţi să se imunizeze anti-coronavirus.

“Nu există acest riscul ca antreprenorii să adopte metode coercitive pentru vaccinarea angajaţilor. Noi credem că atât antreprenorii, cât şi angajaţii, îşi doresc această campanie de vaccinare. Oamenii de afaceri îşi doresc cu rapiditate vaccinarea, iar angajaţii în egală măsură”, a spus Florin Jianu.

Românii vor dori să se vaccineze anti-coronavirus

Mai mult, Daniel Mischie consideră că românii vor dori să se imunizeze pentru a se proteja de virusul care a schimbat întreaga lume în ultimul an. Acest lucru va putea fi realizat odată cu începerea celei de-a treia etapă a procesului de vaccinare din România.

“Şansa să ai o problemă medicală, în sensul să te infectezi cu covid, şi să ajungi să ai nevoie de asistenţă medicală, este astăzi de 100 de unităţi. În momentul în care îţi faci acest vaccin, şansa să ai nevoie de asistenţă medicală scade dramatic.

Deci eu sunt convins că problemele vor fi din punct de vedere al organizării infrastructurii ca să facă faţă, pentru că în stadiul trei, când se va da drumul pentru întreaga populaţie, cred că mai degrabă vom fi preocupaţi să prindem vaccinul”, a precizat Daniel Mischie.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI