Cum să nu fii român credul și în 2019: de ce homeopatia e o minciună
Cumva, e în regulă să credem diverse prostii, dar nu să le transformăm în adevăruri eterne. Homeopatia e în această categorie și ar fi cazul să nu mai crezi prostii în 2019.
Homeopatia a ajuns să fie promovată cam peste tot, de la reclame la TV până în farmacii. Oricum, notorietatea n-a făcut-o mai bună și bolile nu se vindecă cu astfel de tratamente. Aceasta e concluzia unei cercetări extrem de importante pentru sănătatea ta.
Cercetarea a demonstrat că acest tratament controversat este la fel de eficient ca medicația placebo. Aceasta e folosită ca pacienții să creadă că sunt tratați cu pastile în momentul în care ar putea fi ipohondri sau când au ajuns dependenți de anumite tratamente.
Homeopatia se bazează pe tratamente obținute din substanțe de origine minerală, vegetală și animală. Aceste medicamente se numesc remedii homeopatice și nu sunt toxice pentru organism.
Profesorul Paul Glasziou, de la Universitatea Bond din Australia, a derulat o cercetare care a studiat rezultatele a 176 de studii despre tratamentele homeopate şi rezultatele înregitrate de acestea. Au fost luate în calcul 68 de afecţiuni diferite. În niciunul dintre cazuri nu a fost dovedită eficacitatea tratamentelor homeopatice.
Acționează însă, în unele cazuri, efectul placebo. Astfel, pacientul crede că e tratat, pentru că își administrează anumite pastile, și sistemul imunitar face restul.
Glasziou a spus că a acceptat această cercetare cu o atitudine deschisă. A fost curios dacă acest tratament ar putea, totuși, să funcționeze.
„Am început această călătorie medicală cu un grad ridicat de curiozitate şi interes, pe care mi le-am pierdut însă după ce am analizat datele furnizate de studiile respective. Nu am descoperit nimic convingător”, a spus Paul Glasziou.
El a avertizat și că homeopatia, din contră, ar putea agrava anumite boli. Oamenii care aleg homeopatia ca metodă de tratare își pot pune viața în pericol, pentru că ignoră tratamente dovedite ca având efect.
„Pot să înțeleg de ce Samuel Hahnemann, fondatorul homeopatiei, era nemulțumit de practicile medicinei din secolul XVIII, precum luarea de sânge și purgația, și de ce încerca să găsească alternative mai bune. Dar cred că ar fi dezamăgit de cum a evoluat homeopatia”, a adăugat Paul Glasziou, citat de Digi24.
Potrivit practicanților, homeopatia stimulează procesul de autovindecare. Astfel, e folosită forţa vitală din regnul vegetal, mineral sau animal. Totuși, efectul e același ca al unei pastile placebo deja folosită în medicină.