25 apr. 2019 | 06:00

Guvernul a anunțat locurile în licee și școli profesionale: schimbarea este radicală

Știri generale
Guvernul a anunțat locurile în licee și școli profesionale: schimbarea este radicală

În cazul în care plănuiești să faci tranziția de la o formă de învățământ la alta, anunțul de ieri al guvernului s-ar putea să fie foarte relevant pentru tine.

În ședința de guvern de miercuri seară, guvernul a aprobat cifrele de școlarizare pentru învățământul preuniversitar din România și pentru cel superior din instituțiile de stat. Acestea vizează anul școlar 2019 – 2020 și anul universitar din aceeași perioadă.

Este importat de reținut că schimbările radicale introduse acum reprezintă de fapt o adaptare la numărul în scădere al liceenilor și studenților de la noi. În luarea deciziei, oficialii din Ministerul Educației au distribuit locurile pentru învățământul preuniversitar pornind de la proiectele pentru planuri de școlarizare primite de la fiecare inspectorat școlar județean. La nivel județean, s-au agregat datele obținute de la unitățile de învățământ cuprinse în rețeaua școlară județeană și cea a municipiului București.

În final, pentru învățământul liceal la zi din țara noastră, vor fi disponibile 134.000 de locuri. Aceasta este media locurilor ocupate în ultimii trei ani. Valoarea s-ar putea să nu-ți spună foarte multe dacă nu ai urmărit subiectul în trecut, dar este cu 31.000 de locuri mai mică decânt în 2018 sau 2017. Locuri suplimentare, peste cele 134.000 vor fi disponibile în învățământul de tip profesional – Școlile Profesionale.

”De asemenea, menționăm ocuparea anuală a circa 30.000 de locuri la școala profesională și în învățământul dual, pentru care proiectul adoptat astăzi prevede 60.000 de locuri în anul școlar 2019-2020. În acest mod se realizează o distribuire echilibrată a numărului de locuri pentru anul I de studii în învățământul liceal, profesional și postliceal, în funcție de solicitările inspectoratelor școlare județene și pe baza prognozei ocupării forței de muncă pe regiuni de dezvoltare/județe”, se arată într-un comunicat de la Ministerul Educației.

Pentru elevii ce vor să se înscrie la forme de învățământ post-liceale, la zi sau frecvență serală, există 31.541 de locuri. Dintre acestea, 28.00 pentru anul întâi.

În ceea ce privește învățământul superior, documentul aprobat astăzi de guvern menționează 63.771 locuri pentru studiile universitare de licență. La acestea se adaugă 36.041 de locuri pentru studiile universitare de masterat și 3.043 de locuri pentru studiile de doctorat.

Parteneri
Divorț în familia regală. Au decis să-și spună adio prin intermediul unui comunicat de presă
Redactia.ro
”Victima” luptătorului suspendat pe viață a răbufnit: ”Toată lumea i-a cerut”. Ce a pățit după episodul fără precedent
Digisport.ro
Zodii care își vor dubla norocul și vor obține bani rapid în perioada 24 – 30 aprilie. Vor avea parte de venituri suplimentare care îi vor face foarte fericiți.
Click.ro
Pepe o acuză Raluca Pastramă că l-a înșelat în timpul căsniciei. Neașteptat cum a aflat: „Mă striga 'nașule', venea la noi acasă..."
Viva.ro
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a arestat pe iubitul ei
Digi24
Un copil de 10 ani a făcut o mărturisire care le-a dat fiori polițiștilor și a dus la rezolvarea unui caz de crimă vechi de 2 ani
Digi24
Cum arată la interior vila din Las Vegas a Anamariei Prodan. 'Lămâi și mandarini ca ai mei nu are nimeni!'
Unica.ro
Nume sărbătorite de Sf. Gheorghe. Cui îi spunem la mulți ani pe 23 aprilie
Spynews
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Capital.ro
Cel mai rapid dulce de post. O reţetă exotică din doar 3 ingrediente, gata în 5 minute
Antena 3
Vedeta a dezvăluit că a avut o relație incestuoasă timp de zece ani cu tatăl ei, un cântăreț cunoscut: “Tata era altceva”. Acum s-a aflat tot
Avantaje
Armata OBLIGATORIE în România? ANUNȚUL lui Iohannis! AVERTISMENT cutremurător privind RĂZBOIUL în Europa
Mediaflux
Nume sărbătorite de Sf. Gheorghe. Cui îi spunem la mulți ani pe 23 aprilie
Spynews.ro
Ce se întâmplă în corpul tău la 4 ore după ce ai mâncat nuci
Realitatea.net
Imagini cu Adelina Pestrițu în metrou. Cum s-a pozat în transportul în comun: „Faima nu te poate opri să faci lucruri normale”
Antena 1
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
Shtiu.ro