Grupa de sânge cea mai predispusă la noul virus. Cifrele sunt îngrijorătoare

de: Alexandra Chivu
12 05. 2020

Cercetătorii din China au studiat caracteristicile pacienților diagnosticați cu COVID-19. Studiul a fost făcut pe 2.200 de pacienți infectați cu noul virus. Ce grupă de sânge a fost mai predispusă? Statistica nu a fost încă validată și de alți oameni de știință.

Grupa de sânge cea mai predispusă la noul virus

Cercetătorii chinezi din Wuhan și Shenzen au concluzionat că persoanele cu grupa de sânge A(II) sunt mai vulnerabile, deci mai predispuse, la contactarea noului virus. Specialiștii au efectuat un studiu statistic pe 2.200 de pacienți infectați, inclusiv 206 victime, conform Daily Mail.

La nivel statistic, 34% dintre oameni au grupa 0 și 32% grupa A(II). Când vine vorba despre cei infectați cu COVID-19, situația stă diferit: 25% au grupa 0 și 41% A(II). Statistica cercetătorilor chinezi nu a fost încă validată și de alți oameni de știință.

  • La nivelul Wuhanului, regiune cu o populație de 11 milioane de locuitori, 34% din ei au grupa A(II).

„Grupa sanguină 0 a avut un risc semnificativ mai mic pentru boala infecţioasă în comparaţie cu celelalte grupe”, conform unui document publicat pe Medrxiv, citat de South China Morning Post.

„Persoanele cu grupa sanguină A au un risc semnificativ mai mare de a dezvolta COVID-19 (boala dată de infecția cu coronavirus, n.r.), în comparație cu grupele sanguine non-A, în timp ce grupa sanguină O are un risc semnificativ mai mic pentru infecție, comparativ cu grupele sanguine non-O”, a concluzionat doctorul Jiao Zhao.

Ipoteza, susținută de entități media cu prestanță

Ipoteza cum că persoanele cu grupa de sânge tip A sunt mai susceptibile să fie infectate cu noul coronavirus a câștigat popularitate printr-o serie de postări pe Facebook larg distribuite, ca apoi să fie preluată în SUA și de concepte media, unele de notorietate, cum ar fi Science Focus, MSN, South Sentinel din Florida de Sud.  Newsweek, Express, Science Alert și Medical News Today au publicat, totodată, materiale cu privire la această temă.