La ce gest a recurs un bărbat din Neamț care vrea propriul cimitir
„Vreau să intru în greva foamei în situația în care cei de la DSP nu se opresc cu abuzul de putere pe care îl fac. Le-am spus că nu o să le mai prezint acele documente, pentru că nu sunt de competența lor. Este un abuz de putere din partea lor, DSP-ul nu verifică problemele primăriei, altfel închidem Primăria. În acest moment, nu vreau să le mai duc niciun document, pentru că ei solicită acte care nu sunt de competența lor să le verifice. (…) În 20 de zile ar fi trebuit să-mi elibereze acea notificare de asistență de sănătate, nu au făcut-o, adică ei de la bun început au încălcat legea. Mi-au răspuns că mai trebuie ceva. De trei ani încerc să obțin această notificare”.
Daniel Cîniparu, pentru Mediafax
„S-au uitat peste documente și au spus «domne`, stați așa, că nu vă trebuie aviz», deci la a treia depunere mi-au spus că îmi trebuie notificarea de specialitate. Am întrebat ce trebuie să fac și au spus că nimic. Numai că trebuie plătită o taxă de 200 de lei, nu de 300 de lei. (…) Practic, de fiecare dată au încercat să găsească o variantă să amâne, să amâne. Toate avizele pe care le-am primit de la alte instituții aveau valabilitate 12 luni. Nu am altă variantă în afară de greva foamei (…) Un scriitor bun cred că ar putea să facă o parodie grozavă sau o comedie grozavă din tot acest lucru”.
Daniel Cîniparu, pentru Mediafax
În grădina din spatele casei, liderul comunității musulmane vrea să construiască un cimitir cu 400 de locuri de veci.
„Grădina din spatele casei mele, care este la 100 de metri de moschee, am rupt-o în două, jumătatea dinspre casă am păstrat-o, iar jumătatea cealaltă care merge spre pășunea animalelor am donat-o Asociației pentru Moscheea Maria, practic acea bucată de pământ este proprietatea organizației non-guvernamentale Asociația pentru Moscheea Maria, care va administra cimitirul, care este proprietara cimitirului, care administrează moscheea. Vecinii sunt de acord, nu îi interesează, nu este nicio problemă. Singura problemă este că cei de la DSP realmente nu vor să aprobe”.
Daniel Cîniparu, pentru Mediafax
Ce spun reprezentanții DSP
La rândul lor, reprezentanții DSP Neamț susțin că, deocamdată, nu pot elibera notificarea pentru că bărbatul nu ar fi depus la dosar toate documentele necesare. Între altele, autoritățile susțin că bărbatul trebuie să asigure un perimetru de protecție față de vecini și să aibă un aviz notarial de la aceștia.
„Dânsul este reprezentatul unei Asociații pentru Moscheea Maria. Ne-a solicitat că dorește să-și facă cimitir la dânsul, islamic. Bineînțeles că, aplicând legea, i-am solicitat și noi, la rândul nostru, câteva documente prin care să ateste că este proprietar asupra pământului. Ar trebui să aibă un perimetru de protecție față de vecini și să aibă un aviz notarial de la acești vecini. Nu a adus acest document, nu a adus nici PUZ-ul, nu a solicitat PUZ-ul de la primărie, deci dânsul nu a adus aceste lucruri. Ori cedează 100 de metri din terenul lui și își face o suprafață mai mică de cimitir, el vrea în jur de 400 de cripte, ori ar trebui să cedeze vecinul 100 de metri. Și dânsul se pare că dă vina pe noi, e inedită situația. Până nu aduce scris la vecini că se respectă perimetrul de protecție, nu putem să-i dăm”.
Mirela Grădinaru, purtătorul de cuvânt al DSP Neamț pentru Mediafax.