Greșeli pentru care nu știai că poți lua amendă în trafic. Codul Rutier 2024 s-a modificat, nu se mai dau doar avertismente
Autoritățile au adoptat câteva modificări importante pentru conducătorii auto, care au fost publicate deja în Monitorul Oficial. O abatere care până în prezent atrăgea doar avertisment acum se sancționează cu amendă de peste 800 de lei.
Modificări în ceea ce privește Codul Rutier
Regulile de circulație au suferit câteva modificări, iar șoferii trebuie să știe de ele, pentru a nu primi amenzi și a nu risca să rămână fără permisul de conducere. Dacă până acum agenții de la Rutieră erau înțelegători cu privire la unele urgențe ale conducătorilor auto și dădeau doar avertismente, acest lucru nu se va mai întâmpla, după noile reguli.
Mai exact, atunci când un șofer se grăbea să ajungă la spital cu un pasager, de exemplu, și depășea pe linie continuă, trecea pe roșu la semafor sau depășea viteza legală, polițiștii înțelegeau situația și nu aplicau sancțiunea maximă. Acum, aceste lucruri nu mai sunt permise, indiferent de situație, iar trecerea pe culoarea roșie a semaforului sau încălcarea liniei continue duc la amenzi de până la 825 de lei și suspendarea permisului de conducere.
Nu este însă singura schimbare de care au parte șoferii. Cei care au obținut permisul de conducere în alte țări și nu l-au schimbat cu unul românesc vor fi, de asemenea, sancționați cu amendă.
Amenzi pentru șoferii care sunt agresivi în trafic
Agresiunile la volan se pedepsesc, de asemenea, cu amenzi. Participanții la trafic care se simt hărțuiți de alți șoferi pot suna la 112 pentru a raporta incidentele. Pe lângă actele de violență evidente, se consideră ofensatoare și claxonatul excesiv, flash-urile folosite în mod abuziv, schimbarea benzii de mers agresiv, frânatul brusc etc.
Potrivit Codului Rutier 2024, sunt considerate acte de agresiune următoarele situații:
- deplasarea succesivă de pe o bandă de circulaţie pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depăşirii unui şir de vehicule care circulă în acelaşi sens;
- întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor (de mână);
- pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roţilor motoare;
- circulaţia cu vehiculul la o distanţă foarte redusă faţă de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât şi în lateral, ori reducerea bruscă a vitezei de deplasare fără motiv întemeiat, de natură a intimida conducătorul acestuia;
- folosirea repetată a semnalelor sonore şi/sau luminoase de natură a obliga nejustificat conducătorul de vehicul care circulă în faţa sa să elibereze banda de circulaţie (semnalizări sau claxoane);
- conducerea mopedului sau motocicletei având în contact cu partea carosabilă numai una dintre roţi;
- mersul cu spatele cu vehiculul în scopul intimidării celorlalţi participanţi la trafic care circulă în spatele acestuia;
- realizarea intenţionată a unui derapaj controlat al vehiculului în vederea întoarcerii sau rotirii acestuia;
- conducerea intenţionată a unui vehicul prin accelerarea repetată a motorului, de natură a stânjeni persoanele aflate în zona drumului public.