Greșeala majoră pe care femeile singure o fac noaptea, când se întorc acasă din club. Atenție mare!

de: Bișinicu Andreea
09 05. 2023

De foarte multe ori, femeile care locuiesc singure și obișnuiesc să iasă în oraș la ore târzii, întorcându-se neacompaniate, pe drumuri neiluminate, au ghinionul de a fi abordate de persoane insistente, care le pot agresa sau urmări până unde locuiesc. Iată ce trebuie să faci pentru a fi mereu în siguranță.

Sfatul genial pe care femeile care locuiesc singure trebuie să-l pună în aplicare în fiecare seară

Un videoclip postat de o utilizatoare de TikTok a devenit viral pe rețelele sociale, după ce internauta Mary Alice a oferit sfaturi utile pentru femeile care locuiesc singure și se întorc acasă în toiul nopții.

Clipul a strâns peste 23 de milioane de vizualizări. Blondina le-a împărtășit urmăritoarelor sale un sfat de siguranță pentru femeile care sunt îngrijorate de faptul că ar putea fi urmărite de cineva pe stradă.

Potrivit internautei, cel mai indicat ar fi să aștepți câteva minute înainte să aprinzi luminile din locuință, imediat după ce ajungi seara acasă, în special dacă vorbim de femeile care locuiesc la curte. Postarea a câștigat o atenție semnificativă și le reamintește femeilor să fie vigilente cu privire la siguranța lor.

„Dacă cineva te urmărește până acasă, va ști unde locuiești”, a explicat Mary Alice, potrivit celor de la publicația Bright Side.

Mary Alice împărtășește, apoi, o poveste personală despre cum a decis să țină luminile stinse după ce a intrat în apartamentul ei, fiind urmărită de un ins straniu pe stradă.

În videoclipul ei, utilizatoarea de TikTok și-a amintit de un episod neplăcut în care un străin a abordat-o când ieșea din mașină pentru a intra în blocul ei. Bărbatul s-a apropiat și a încercat să intre în vorbă cu ea.

@heyitsmaryalice im so tired of feeling like prey !! my lights are only on in my bathroom now becauase its the only room i have with no windows #creepy #creepystory #womensafety #womensafetytips #storytime #scarystory #stalker #menarescary #apartmentsafety ♬ original sound – mary alice 🤍

De ce să nu aprinzi luminile imediat după ce intri în casă

După ce a reușit să plece de lângă individ și să intre în apartamentul său, Mary Alice a ales să nu aprindă luminile, așteptând câteva minute.

Internauta a urmărit pe o aplicație de telefon, care monitoriza camerele de luat vederi din fața blocului, cum tipul suspicios aștepta pe stradă în fața complexului ei de apartamente, să încerce să-și dea seama unde ar locui blondina.

Experiența ei le reamintește femeilor să fie precaute și vigilente cu privire la împrejurimile lor pentru propria lor siguranță.

Videoclipul a primit răspunsuri pozitive din partea spectatorilor care i-au mulțumit pentru că le-a împărtășit sfatul, deoarece nu este ceva ce multe femei ar putea lua în considerare în rutina lor zilnică.